Autocar cu români, accident teribil în Franţa. 33 de victime, 4 în stare foarte gravă
n autocar în care călătoreau mai mulţi români a fost implicat într-un accident teribil în Franţa. Sunt 33 de victime, 4 dintre ele în stare foarte gravă.
Courrier Picard, care citează prefectura regională, anunţă că printre pasageri se aflau cetăţeni din România, SUA, Spania, Australia, Olanda, Rusia şi Marea Britanie.
La ora locale 11:50, un autocar al companiei Flixbus a efectuat o ieşire pe autostrada A1, care face legătura între oraşele Amiens şi Saint-Quentin, şi s-a răsturnat pe-o parte, a anunţat prefectura din Somme (nordul Franţei) într-un comunicat, fără a detalia circumstanţele în care a avut loc accidentul.
Dintre cele 33 de persoane aflate la bord, cu tot cu şoferul, 29 au fost rănite uşor şi patru grav, potrivit prefecturii.
Importante forţe de intervenţie au fost mobilizate.
Potrivit cotidianului Courrier Picard,autocarul a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat. Fotografii de la faţa locului arătau autocarul răsturnat pe o parte cu geamurile sparte.