Suplimente Alimentare Imunyze

Autostrada „Moldovei” A7: A fost avizat tronsonul Bacău – Pașcani

Acoperisul1

Condor Resort

Indicatorii tronsonului Bacău – Pașcani al Autostrăzii „Moldovei” A7 au fost avizați de către Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Autostrada Moldovei A7, între Bacău și PașcaniFoto: Sorin Grindeanu pe Facebook

Sectorul de autostradă cuprins între Bacău și Pașcani ar urma să aibă o lungime de 77,39 de km și va traversa județele Bacău, Neamț și Iași.

În apropiere de Pașcani, autostrada A7 se va intersecta cu viitoarea autostradă „Unirii” A8, intersecție care va fi amenajată sub forma unui nod turbion.

Pentru stabilirea traseului și a soluțiilor tehnice s-au realizat, anunță Grindeanu:

– 653 de foraje geotehnice cu adâncimi cuprinse între 6 m și 30 m

– 255 de profile geofizice de tipul tomografiilor geoelectrice și seismice

– 80 de investigații geotehnice dinamice tip super-greu.

Potrivit Studiului de Fezabilitate, pe traseul autostrăzii Bacău-Pașcani se vor construi:

– 112 Poduri, Pasaje, Viaducte, Structuri casetate

– 9 Noduri rutiere

– 4 Parcări securizate

– 4 Parcări de scurta durată

– 1 Centru de Întreținere și Coordonare

– 50 de Spații de încărcare pentru autoturisme electrice

– 140 de hectare de perdele forestiere cu rol de protecție.

Autostrada A7 Bacău – Pașcani – nod rutier de tip turbion la intersecția cu viitoarea A8

Studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic este realizat de către compania Acciona. Contractul a fost semnat încă din 2018 pe circa 17 milioane de lei.

Pe acest tronson este proiectat și viitorul nod rutier de mare viteză cu viitoarea A8. Acest nod va fi de tipul „nod turbion” și va avea bretele de mare viteză pe toate relațiile de trafic.

A7 – Autostrada finanțată prin PNRR, dar care deja acumulează întârzieri

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

Astfel, pentru A7 sunt promise deja din 2020 că vor fi scoase treptat la licitația de execuție loturile începând dinspre Ploiești.

Primele tronsoane, de la Ploiești (A3/Dumbrava) la Buzău au fost scoase la licitație încă din luna iunie 2021, când la conducerea Transporturilor era Cătălin Drulă, iar depunerea ofertelor – 39 la număr – s-a făcut în luna septembrie.

A fost nevoie să treacă cinci luni de evaluări ca autoritățile de la Drumuri să stabilească cine sunt câștigătorii pe cele trei loturi de la Ploiești la Buzău.

Abia în luna februarie 2022 s-au mai scos la licitație și alte patru tronsoane de la Buzău la Focșani.

Restul încă nu au fost licitate…

Autostrada A7 – „Coloana Vertebrală” a Moldovei, salvarea față de criminalul drum E85

 

Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și proiectul care ar trebui să absoarbă cel mai mult din alocările României din PNRR.

Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte separate, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.

Aproape 440 de kilometri de autostradă în Moldova de la Nord la Sud – „Coloana vertebrală” a Moldovei – și care va prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori ale traficului din regiune și care în prezent se desfășoară pe DN2/E85, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat folosit adesea neregulamentar de către șoferi drept încă o bandă de circulație.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.