Autoturism strivit de un copac, în comuna Horia. Două persoane necesită îngrijiri medicale
In această dimineață, prin apel la 112,, pompierii au fost înștiințați despre un accident rutier în comuna Horia, în urma căruia o persoană a rămas încarcerată deoarece un copac a căzut peste un autoturism.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA).
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit un autoturism peste care a căzut un copac. Conducătorul auto, un bărbat de 32 de ani, era ieșit din autoturism. Aceasta a primit îngrijiri medicale de la membrii echipajului SMURD TIM, ulterior fiind transportat la CPU Roman.
O altă persoană, pasageră în celălalt autoturism, a necesitat îngrijiri medicale. O femeie de 73 de ani a fost preluată de echipajul SMURD EPA și transportată la CPU Roman.
Pompierii au acționat pentru îndepărtarea copacului căzut peste autoturism și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.