BĂNUIT DE TÂLHĂRIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI
Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borlești au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.
În urma unei sesizări primite la data de 23 ianuarie a.c., privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Borlești au demarat toate verificările în vederea depistării persoanei bănuite de comiterea faptei.
La scurt timp, polițiștii au identificat un bărbat, de 52 de ani, din Borlești, pe care l-au condus la sediul poliției, în vederea audierii.
Acesta este cercetat pentru faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din localitate, pe fondul unor discuții în contradictoriu și prin exercitarea de acte de violență, i-ar fi sustras unei femei de 71 de ani, telefonul mobil pe care aceasta îl avea asupra sa.
În urma documentării activității infracționale, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.
Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.