Bărbat din Pâncești, reținut pentru două furturi
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au introdus în arestul I.P.J. Neamț un bărbat de 34 de ani, din Pâncești, persoană față de care Judecătoria Roman a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Inițial, la data de 16 mai a.c., bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Neamț, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
În urma activităţilor de cercetare desfăşurate a rezultat faptul că acesta, la data de 1 aprilie a.c., ar fi sustras din locuința unei femei de 40 de ani, din Pâncești (care se afla la muncă în Italia ) o boxă portabilă, două drujbe, un flex și o bormaşină, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5000 de lei. Polițiștii au recuperat bunuri în valoare de aproximativ 1000 de lei, pe care le-au restituit persoanei vătămate. De asemenea, polițiștii au stabilit că la data de 24 aprilie a.c., bărbatul ar fi sustras de la locuinţa unei alte persoane de 70 de ani, din aceeași localitate, alimente și o mașină de tocat carne. În ambele cauze, polițiștii au desfășurat cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
După probarea activității infracționale a acestuia, polițiștii l-au prezentat Judecătoriei Roman care a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. (sursa IPJ Neamt)