Bărbat găsit carbonizat într-o hală din Cordun
În această dimineață, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre faptul că a fost găsită o persoană carbonizată într-o hală din comuna Cordun.
La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 52 de ani, cel mai probabil din cauza electrocutării.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
IPJ va efectua cercetări cu privire la cauza producerii evenimentului.