Bărbat întors din Italia, care era izolat 14 zile, beat la volan, a făcut accident, în Vâlcea
Un bărbat din judeţul Vâlcea, întors din Italia în urmă cu mai puţin de o săptămână şi care ar fi trebuit să respecte măsura de autoizolare la domiciliu, a fost prins băut la volanul unui autoturism, pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, după ce a provocat un accident rutier, joi dimineaţă.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii IPJ Vâlcea, bărbatul în vârstă de 32 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea a revenit din Italia în data de 9 martie şi ar fi trebuit să se afle în autoizolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile conform deciziilor autorităţilor din domeniul sănătăţii publice.
Joi dimineaţă, bărbatul a fost prins de către poliţiştii rutieri după ce a provocat un accident rutier pe strada Râureni din Râmnicu Vâlcea. La verificarea cu alcooltestul, oameni legii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,71 mg/litru alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor amănunţite au constatat şi că ar fi trebuit să se afle la domiciliu.
Accidentul nu s-a soldat cu victime.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precizează IPJ Vâlcea.