Dental Alliance

Bărbat prins când încerca să vândă pe internet peste 2.500 de teste de coronavirus

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Un bărbat de 43 de ani este anchetat de polițiștii din București după ce a fost prins încercând să vândă pe internet peste 2.500 de teste de coronavirus.

 

Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice Sector 3 s-au sesizat din oficiu în acest caz.

Conform news.ro, există suspiciunea că bărbatul, în numele unei societăți, a introdus marfa în țară “prezentând Autorităţii Vamale o declaraţie de conformitate în cuprinsul căreia este trecut un alt produs farmaceutic, existând o suspiciune cu privire la faptul că pentru produsele importate a fost folosită o declaraţie de conformitate nereală, care nu acoperă produsul importat“. 

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 fac cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă.

Marfa a fost indisponibilizată și urmează să se stabilească dacă poate fi comercializată pe teritoriul României.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.