Dental Alliance
April 18, 2024

BĂUTURA ȘI VOLANUL NU MERG BINE MÂNĂ ÎN MÂNĂ

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În ziua de 11.09.2017, în jurul orei 17.00, o patrulă de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Roman a depistat, în trafic, pe strada B-dul Republicii un bărbat de 34 de ani, din Roman, aflat sub influența alcoolului.

În urma controlului efectuat în trafic, polițiștii au testat conducătorul auto, rezultatul testării indicând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului.

În jurul orei 16.40, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe raza localității Grințieș a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea conducătorului auto.

La fața locului, polițiștii au identificat conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani, din Grințieș, care emana halenă alcoolică, fapt ce a condus la testarea alcoolscopică a acestuia, rezultatul fiind pozitiv. Din primele cercetări se pare că în timp ce bărbatul conducea un autoturism pe DC 152 Grinţieş, fiind sub influența alcoolului, a pierdut controlul volanului şi
s-a răsturnat în pârâul Grinţieşul Mare, de pe partea dreaptă a sensului său de mers, autoaccidentându-se. În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că persoana avea permisul de conducere anulat.

În seara zilei de 11.09.2017, polițiștii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 159, în afara localităţii Giurgeni și soldat cu vătămarea corporală a unui pasager dintr-un atelaj hipo.

La fața locului, polițiștii au constatat că șoferul implicat în accident a părăsit locul faptei, acesta fiind identificat, în scurt timp, pe raza localității Giurgeni. Bărbatul de 24 de ani din Valea Ursului a ascuns mașina în curtea unui localnic și a încercat să schimbe roata cu intenţia de a şterge urmele infracţiunii comise. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce acesta conducea un autoturism pe DJ 159, având direcţia de deplasare către Valea Ursului,pe fondul consumului de alcool, după ieşirea dintr-un segment de drum în curbă la dreapta, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de atelajul cu tracţiune animală, cu care a intrat în coliziune. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pasagerului din atelajul hipo, un bărbat de 28 de ani. După depistarea conducătorului auto și în urma administrării probatoriului, polițiștii au reținut persoana pentru 24 de ore, cercetată fiind pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea/modificarea locului accidentului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.