Dental Alliance
April 26, 2024

Bibliotecarii romașcani încurajează cititul

1
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Primăria municipiului Roman îi invită pe învățătorii ce predau la clasele primare să se alăture unui proiect pilot al Bibliotecii ”George Radu Melidon”, care-și propune ca, periodic, timp de 15 minute, un bibliotecar să le citească celor mici câteva pagini dintr-o carte. Este important ca, de când pășesc în școală, cei mici să prindă drag de carte, pentru a-și dezvolta vocabularul, pentru a deprinde cât mai multe cunoștințe despre limba și literatura română, dar și pentru că cititul ajută evoluția de-a lungul anilor a fiecărei persoane.

Proiectul a debutat cu sprijinul bibliotecarilor Daniela Vasilică și Tatiana Agafiței, care au început deja să le citească elevilor din câteva clase de la Școala Mihai Eminescu și de la Colegiul Național Roman Vodă.

Propunerea de parteneriat este deschisă fiecărei unități de învățământ care dorește ca, pe lângă actul educativ prevăzut în programele școlare, să le ofere copiilor noi alternative de a se dezvolta și de a acumula cunoștințe care să le fie de folos pe parcursul vieții.

Cei interesați să se alăture acestui proiect sunt rugați să se adreseze conducerii Bibliotecii George Radu Melidon, la numărul de telefon 0233.744.628.

1 thought on “Bibliotecarii romașcani încurajează cititul

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.