Biciclist în comă în urma unui accident în Cordun
„Bărbatul de 53 de ani a ajuns la Centrul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Roman, la ora 15.53, în comă, ventilat mecanic. I s-a efectuat examen CT. Biciclistul va fi transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iași cu multiple fracturi, cele mai grave fiind craniene.”- Andreea Trifan- purtător de cuvânt al Spitalului Municipal Roman
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat de 53 de ani, din Cordun, se deplasa cu bicicleta pe DJ 207B, ajuns la intersecția cu strada Libertății, ar fi pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului, efectuând manevra de viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism, care se deplasa din sens opus și care era condus de un bărbat, de 32 de ani, din Botoșani. În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”- Dimitrie Mocanu- purtător de cuvânt IPJ Neamț
SURSA FOTO www.facebook.com/groups/radar.roman.oficial/