”CÂINII LATRĂ… CARAVANA TRECE !” sau EDITORIAL LA… EDITORIAL

Excepțional editorialul ”Pierdut simțul datoriei și empatiei…” publicat pe inroman.ro de către colega noastră, Teo Rusu! Felicitări, Teo! Din păcate, semnalele noastre, ca jurnaliști, care ne facem datoria de a arăta derapajele politicienilor, de conjunctură, în a îndrepta greșeli majore, fie sunt luate în derâdere, fie nu sunt luate în serios, deloc. Asta pentru că după principiul acela al ”caravanei care trece” și al ”câinilor care latră”… în pustiu, se așteaptă stingerea, de la sine, a scandalului de moment, izbucnit pe o anumită temă, ca aceea pe care ai  semnalat-o tu, legată de parcările absolut  nereglementare, în locuri nemarcate, ca fiind parcări de reședință.

La exemplul dat de tine s-ar mai putea adăuga și altele, cel puțin două care acum îmi vin în minte. Într-o recentă  conferință de presă atrăgeam atenția asupra unui fapt deosebit de grav, legat de amenajarea fără studiu de impact al acestor parcări de reședință. Îngustarea trotuarului de pe strada Tineretului, în dreptul clădirii vechi a Școlii Nr.1, ”Vasile Alexandri” (am ortografiat așa nu din neștință, ci pentru că așa este ortografiat numele și prenumele marelui poet pe frontispiciul clădirii de patrimoniu n.r.), pentru a face părcări de reședință, necesare blocului din preajmă, a lăsat magazinul de pescărie, din colțul terenului de sport al școlii, în imposibilitatea de a se aproviziona. Și atunci, un microbuz din care se descarcă peștele viu este obligat să blocheze trecerea de pietoni, adică locul prin care copiii, mai atenți sau mai neatenți, trebuie să traverseze pentru a merge spre școală. Și asta, pe un trotuar în care nu încape un copil, cu ghiozdanul în spate, dus de mână de un adult. Cum Dumnezeu nici un membru din vestita comisie de circulație nu o fi constatat lucru acesta?!

Întrebarea a fost una retorică, evident. Răspunsul e unul singur: în foamea de a rezolva problema parcărilor de reședință, domnii din vestita comisie de circulație, care funcționează doar pe hârtie, nu și-au mișcat prețioasele lor ”dosuri”, lipite de scaunele din birouri, coborâtul în teren fiind unul indispensabil rezolvării unor problem punctuale, ca aceasta. Și rezultatul e cel care e.

Pentru a pune în acord proiectul făcut pe planșetă, în birou, cu realitatea din teren, trebuie să mergi și să cauți soluții. Și uite așa, s-a ajuns la situația în care viața copiilor și a trecătorilor este pusă în pericol, zilnic. Și asta din cauza faptului că trecătorii nu au un alt loc prin care să traverseze. Am adus la cunoștință edilului șef, într-o conferință de presă situația și mi s-a replicat că e de competența… Poliției Naționale, iar eu, ca și cetățean cu simț civic dezvoltat, n-am altceva de făcut decât să sun la 112 și să reclam pe bietul șofer, care n-a avut altă posibilitatea de a staționa în alt loc, decât pe trecerea de pietoni, acel timp  necesar livrării de marfă. Lucrul acesta l-am semnalat, telefonic, și comandatului Poliției Roman. Și mi-a dat dreptate! Dar mi-a mai atras atenția asupra faptului că Primăria, care încasează taxe și impozite de la acel agent economic este cea care dă avizul de funcționare agentului economic, dar este obligată, în același timp, să-i asigure condiții de aprovizionare.

Asta pentru că, bugetul local se îndestulează și cu taxele și impozitele acestuia. Dar cum să coboare cineva din birou și să vrea să rezolve problema?! Și… uite așa… lucrurile au ”rămas ca în tren”. Asta până la o nenorocire… Doamne ferește! La noi așa se fac lucrurile, pentru că nu există noțiunea de prevenție.

Al doilea exemplu este cel din strada Veronica Micle, din laterala Drogheriei. Deși în spate există parcare de reședință, acolo zilnic un microbuz și alte câteva mașini parchează, în loc nemarcat și nepermis, pe trotuar, așa încât e o adevărată aventură să circuli pe acolo. Am asistat la scene de-a dreptul riscante din care dau un singur exemplu.

Într-o zi, o mamă, împingând din greu la un cărucior, cu doi copilași în el, pentru că avea gemeni, se chinuia să treacă printre mașinile astfel parcate, dar nu putea, fără a risca viața pruncilor din cauza acelor ”nesimțiți”. Femeii nu i-a mai rămas  nimic altceva de făcut decât să injure, cu glas tare și să coboare căruciorul pe strada pe care circulau în viteză mașinile.

Și mă înteb de câte ori pe zi trece mașina Poliției Locale prin zonă? Să nu fi văzut niciodată aspectul semnalat de mine? Greu de crezut!  Astea sunt doar cele două exemple care-mi vin acum în minte. Și mi-ar face plăcere dacă cititorii noștri ar consemna la comentarii și alte aspecte asenănătoare. Cred că există la fiecare pas asemenea situații, în orașul acesta în care numărul mașinilor a ajuns la cifre amețitoare.

Și toate circulă pe o infrastructură de pe vremea lui ”Ceașcă”, pe care autoritățile locale sau centrale nu sunt în stare nici măcar s-o cârpească ca oamenii. Și mă gândeam la promisiunile comisarului Cristian Malei, aceea cu ”toleranța zero” , făcută în fața jurnaliștilor, după investirea sa. Și atunci am ajuns la o concluzie pe care o știam demult… Și anume aceea legată de faptul că, la noi,  cei care au de acoperit un scandal mediatic îl acoperă cu altul. La noi, o promisiune este făcută exact atât cât să-și facă imagine pentru moment, oamenii care vor să și-o facă. Exemple de încălcare a acestor promisiuni vedem zilnic. Politicienii nu vor acționa niciodată așa cum au promis. Și nu o vor face pentru că n-au interes s-o facă. Povești de astea cu ”toleranță zero” eu, personal, în 27 de ani de jurnalism am auzit destule, așa cum și tu, în cariera ta mai scurtă, dar prodigioasă, ai auzit. Noi, jurnaliștii, ne ”batem” cu ”morile de vânt” întocmai ca Don Quijote de la Mancha, a lui Cervantes.

Și acest lucru nu ajută, pentru îndreptarea unui lucru, făcut anapoda, nici măcar atunci când cerem explicații, cu subiect și predicat despre un anume lucru. Ei, politicienii,  fac tot numai cum îi taie capul, în numele intereselor lor de grup și al intereselor lor politice. Realitatea crudă este aceea că noi, toți, suntem considerați ”cetățeni de mâna a doua”, buni de prostit o dată la patru ani, sau ori de câte ori au nevoie de voturile noastre și de capital de imagine. Restul e doar… demagogie curată. Hai să analizăm ce se întâmplă în Consiliul Județean și… mai vezi ce se întâmplă la noi, în Consiliul Local, unde se mimează opoziția! Și, rezultatul… întocmai ca în fabula lui Grigore Alexandrescu- ”Câinele și cățelul”…”Noi vrem egalitate ….dar nu pentru căței!” Restul… pălăvrăgeală politică și…”Ciocul mic, că noi suntem la putere!”

Și… apropos! M-ai făcut curioasă. Cine-i avocatul ce parchează în curmeziș? Că, dacă nu-mi dau eu seama cine e, atunci bietul romașcan de unde să știe numele lui? (Flora ORDEAN)