PSD Roman

September 22, 2020

Calendarul examenului de Bacalaureat 2020, publicat de Ministerul Educației

Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat 2020 a fost publicat de Ministerul Educației. Potrivit documentului, înscrierile încep în 3 iunie.

  • 22 iunie – examenele scrise, 30 iunie – afişarea rezultatelor.
  • Procedură specială pentru elevii aflaţi în izolare, cu Covid-19, alte afecţiuni sau aflaţi în categorii de risc.

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar al examenului de Bacalaureat 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

 

Astfel, potrivit noului ordin, înscrierile la Bacalaureat încep în 3 iunie, din 22 iunie au loc examenele scrise, iar în 30 iunie este programată afişarea rezultatelor.

De asemenea, distanţa între elevi în sălile de examen va fi de cel puţin 2 metri.

Copiii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine examenul conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.

 

Calendar Bacalaureat 2020

3 – 10 iunie 2020 – Înscrierea candidaților

22 iunie 2020 – Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă

23 iunie 2020 – Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

30 iunie 2020 – Afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00

1 iulie 2020 – Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

1 – 4 iulie 2020 – Rezolvarea contestațiilor

5 iulie 2020 – Afișarea rezultatelor finale.

Noutăți Bacalaureat 2020

Se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare.

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele:

– organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;

– sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;

– sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

Până la data de 8 iunie 2020, Comisia județeană de bacalaureat/a municipiului București va nominaliza centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc condițiile enumerate mai sus și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați, se arată în comunicatul publicat pe site-ul ministerului Educației.

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile județene de bacalaureat/a municipiului București, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat.

PNL Roman

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.