Care este procedura de doborâre a arborilor aflați pe domeniul public, în Roman
În fiecare an, în baza Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, este alcătuită o comisie a cărei componență se stabilește prin Dispoziție de Primar, care analizează situația arborilor în teren, în vederea îndepărtării pericolelor de rupere și desprindere ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.
Comisia este alcătuită în mod obligatoriu din reprezentanți ai Ocolului Silvic Roman, ai Agenției pentru Protecția Mediului Neamț, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Roman (Biroul Monitorizare Mediu, Direcția de Servicii Edilitare – Serviciul Administrare sere și spații verzi, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență).
În baza Procesului Verbal de constatare întocmit și semnat de către toți membrii comisiei, referitor la arborii propuși pentru doborâre/toaletare, se solicită Avizul Agenției pentru protecția mediului Neamț.
Ulterior, în baza Avizului obținut, reprezentanții Ocolului Silvic marchează corespunzător arborii în cauză. După marcaj, Ocolul Silvic Roman eliberează autorizația de exploatare.
Pentru tăierea arborilor din specia nuc este necesară obținerea avizului Direcției pentru Agricultură a Județului Neamț.
După emiterea acestor documente, tăierile sunt executate de către o firmă autorizată, care deține certificat de atestare pentru exploatare forestieră emisă de Asociația Forestierilor din România (ASFOR). Lemnul rezultat se transportă cu aviz (SUMAL 2.0) în depozitul Primăriei situat pe strada Industriei nr. 1, destinația principală fiind cea de combustibil pentru încălzirea serelor.
Pentru refacerea fondului arboricol, după fiecare intervenție care a presupus doborârea arborilor, se plantează alți arbori în zonă, cel puțin în număr egal cu numărul celor doborâți.
În anul 2022 au fost marcați 129 de arbori în vederea doborârii și s-au plantat 430 de puieți (platani, tei, mesteceni) în Parcul Municipal, pe strada Bogdan Dragoș și pe strada Eternității. În această primăvară vor fi plantați 300 puieți (platani, tei, mesteceni), la care se vor adăuga și puieții repartizați de către Ocolului Silvic Roman.
În ceea ce privește numărul arborilor doborâți, respectiv plantați, exclusiv în Parcul Municipal Roman, situația se prezintă astfel:
-
în anul 2020 au fost doborâți 95 de arbori din specia castan, salcâm, tei, frasin și s-au plantat 450 din specia stejar, tei, mesteacăn, ulm;
-
În anul 2021 au fost doborâți 131 arbori (ulm, tei castan, carpen, paltin, salcâm) și s-au plantat 250 arbori (stejar, tei, salcâm, castan);
-
În anul 2022 au fost doborâți 112 arbori (castan, tei, salcâm, ulm, frasin, paltin), fiind plantați 350 (tei, plop, mesteacăn, platan).