Câștigătorii Concursului ” Frumusețe de oraș din mândră Românie” organizat de Primaria Roman
Concursul ” Frumusețe de oraș din mândră Românie”, desfășurat pe acest grup de socializare și prin care s-a dorit punerea în valoare a evenimentului organizat de 1 decembrie de administrația publică locală, s-a încheiat. Le mulțumim tuturor celor care au participat la manifestările dedicate Zilei Naționale, dar și celor care au imortalizat cele mai frumoase momente și le-au promovat în comunitate!
În urma numărului de like-uri obținute, dar ținând cont și de regulamentul prin care s-a stabilit cum se poate face înscrierea și departajarea concurenților, s-au stabilit și câștigătorii: Donici Daniela, Alexandru Duminică, Alexandru Popa, Cazacu Anca și Ionela Claudia.
Cei cinci câștigători ai competiției sunt așteptați vineri, 6 decembrie, de Moș Nicolae, la ora 11.00, la Primăria municipiului Roman, pentru a primi premiile, care constau în câte un coș cu bunătăți dulci, potrivite pentru sărbătorile de iarnă. Felicitări tuturor participanților și vă așteptăm să vă înscrieți și la următoarele competiții organizate de Primăria municipiului Roman, pentru a pune în valoare frumusețea orașului nostru și pentru a ne cunoaște cât mai bine.