Căutat pentru că a furat un telefon
Poliţia municipiului Piatra Neamț solicită sprijinul cetăţenilor pentru identificarea unui tânăr, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Persoana în cauză a fost surprinsă de camerele video amplasate în incinta unei societăți comerciale din Piatra Neamţ.
În fapt, la data de 01.08.2018, în jurul orelor 15.00, poliţiştii au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute ar fi sustras un telefon mobil expus pe standul unei societăți comerciale, prejudiciul creat fiind de 1300 de lei.
După vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, poliţiştii au constatat că cel bănuit de comiterea faptei este un tânăr în vârstă de aproximativ 14-16 ani, înălțimea de 165-170 de cm, păr negru, îmbrăcat cu pantaloni negri și tricou alb, care a beneficiat de ajutorul celorlalți membri și a profitat de neatenția personalului de serviciu. Acesta mai era însoțit de o femeie de aproximativ 40 ani, o fată de 14–15 ani și de un bărbat de aproximativ 45 ani, acest grup de persoane arătând ca o familie.
Cei patru au plecat din parcarea centrului comercial cu autoturismul de culoare neagră din imagine având numărul de înmatriculare CV 477 SL.
În cauză au fost demarate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, însă până în acest moment nu a fost posibilă identificarea acestuia.
Oricine poate oferi informaţii care pot conduce la identificarea femeii din imagini, este rugat să anunţe Poliția municipiului Piatra Neamţ la telefon 0233/207009 sau să apeleze 112 !