Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

CERCETĂTORII ȘTIINȚIFICI NU VOR POLITIZAREA STAȚIUNILOR

Una dintre cele mai controversate probleme din domeniul agriculturii rămâne, fără îndoială, subordonarea celor 60 de stațiuni de cercetare și dezvoltare agricolă, ce se doresc a fi luate de sub ”pulpana” Academiei de Științe Agricole și trecute sub cea guvernamentală, eminamente politică.

Cercetătorii din domeniul agriculturii, de la nume sonore precum a academicienilor  Cristian Hera, al profesorului Gheorghe Sim, președinte al Academiei de Științe Agricole ”Gheorghe Ionescu Șișești”, a profesorului Valeriu Tabără, fost Ministru al Agriculturii, care încearcă să se opună acestei decizii, susțin că ar fi una din nenumăratele greșeli politice post-decembriste, care ar duce la îngroparea definitivă a cercetării științifice românești.

Aceste lucruri au fost din nou reiterate la manifestările legate de marcarea a 55 de ani de cercetare agricolă la Secuieni, de la sfîrșitul săptămânii trecute. Și managerii Stațiunilor de Cercetare și Dezvoltare Agricolă spun același lucru.

”Dacă Stațiunea de Cercetare și  Dezvoltare Agricolă de la Secuieni  ar  fi fost în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, probabil demult s-ar fi vorbit desprea aceasta la timpul trecut  și spun asta pentru că se știe care au fost în anii din urmă interesele la noi în județ, ca stațiunea să fie închisă, tocmai pentru ca terenurile care încă mai există în domeniul public al statului să ne fie luate. Dacă se va întîmpla acest lucru în maxim 2-3 ani despre aceste stațiuni s-ar putea vorbi la timpul trecut, pentru că acestea nu vor mai avea bază materială necesară desfășurării activității de cercetare-dezvoltare”, a spus dr. ing. Elena Trotuș, directorul SCDA Secuieni.

Participanții la manifestări au vorbit despre conținutul Legii 45 din 2009 și a Legii 72 din 2011, care nici după opt, respectiv șase ani nu se pot aplica, din cauza faptului că nu au norme de aplicare, motiv pentru care au  fost abandonate.

Actuala conducere a Ministerului Agriculturii, prin Ministrul Petru Daea, a trecut la elaborarea de acte normative de reorganizare a fiecărei stațiuni, până acum fiind gata șase proiecte de hotărăre, din cele 60  de stațiuni existente. Prezent la manifestările de la Secuieni, subsecretarul de stat, Marcel Floricel Dima, a vorbit despre intenția Ministerului de ”recalibrare a cercetării agricole”.

Este clar că pentru rezolvarea problemelor din agricultura românească este necesară reorganizarea cercetării,ca premiză a repornirii motorului agriculturii românești. Echipa ministerială din care fac parte manifestă interes pentru stațiunile de cercetare. Se știe cu ce probleme de finanțare v-ați confruntat în ultimii ani.

Mai departe dacă vrem să avem o agricultură performantă va trebui să o finanțăm de la bugetul de stat, lucru care nu s-a întîmplat în ultimii ani. De aceea actuala echipă guvernamentală este decisă să înlăture aceste neajunsuri. Nu mai departe de săptămîna trecută am avut la Ministerul Sănătății oaspeți din Franța, omologi ai institutelor de cercetare, care au prezentat un raport despre cercetarea științifică franceză în comparație cu cea românescă. Concluziile amare le intuiți.

De aceea am tecut la reorganizarea stațiunilor din România. Identificăm măsurile de redresare a cercetării, pentru a putea scoate aceste hotărări de guvern. Sperăm să reușim ca până în luna august să scoatem toate cele 60 de hotărări de Guvern, necesare. Dacă în 8 ani n-au fost promovate decât trei  hotărări, noi anul acesta am scos șase. Cel mai greu lucru este obținerea avizelor de la Ministerul de Finanțe. Avem, în continuare, alte șapte avize de la Ministerul Cercetării și de la cel al Finanțelor Publice și altele sunt pe traseu. Mai avem încă 14 astfel de hotărări în diverse compartimente ale Ministerului Agriculturii și încă 12 în curs de elaborare,în așa fel încât la rectificarea bugetară din luna august să  se treacă la finanțarea stațiunilor pentru ca acestea, la rîndul lor, să treacă la investiții”, a precizat Marcel Floricel Dima.

Nu de același optimism dau dovadă însă beneficiarii acestor proiecte, care văd că, odată cu posibila revocare a Guvernului Grindeanu toate aceste hotărări vor rămîne, din nou, în fundul unor sertare guvernamentale și stațiunile se vor lupta cu aceleași probleme, care au ținut în ultimii ani de schestrarea de către ANAF a bunurilor din cauza datoriilor ”istorice”  la buget. Din 112 stațiuni cu o suprafață de 182.000 hectare, după Revoluție s-a ajuns ca în România să mai reziste 60 de unități cu 30 mii hectare, ca urmare a retrocedărilor, în care mai lucrează doar 650 cercetători, din cei 2400 care lucrau în 1990.

DOCUMENTAR REALIZAT DE RFI ROMANIA<!-- [et_pb_line_break_holder] --><!-- [et_pb_line_break_holder] --><iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/pPsncLw-R_0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Din 112 stațiuni cu o suprafață de 182.000 hectare, după Revoluție s-a ajuns ca în România să mai reziste 60 de unități, cu 30 mii hectare, urmare a retrocedărilor, în care mai lucrează doar 650 cercetători, din cei 2.400 care lucrau în 1990.