Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Circulație deviată pentru realizarea Axei rutiere strategice 3 Neamț – Bacău

0

Săptămâna viitoare, în zilele de 16, 17 și 18 noiembrie, va fi deviată circulația în zona Horia – Trifești, pentru a se putea realiza lucrările de modernizare a unui sector de drum care face parte din Axa rutieră strategică de transport 3 Piatra-Neamț – Mărgineni – Făurei – Trifești – Horia – Ion Creangă – Bacău.
În perioada celor trei zile în care se vor executa lucrările în zona căii ferate de la Horia – Trifești, se vor folosi următoarele trasee: din DN 15 (Horia – Miron Costin), se va circula pe drumul comunal DC 91, din Miron Costin – Trifești, se va circula pe drumul comunal DC 92, iar din DN 2 (E 85) – Horia – Trifești, se va merge pe drumul comunal DC 90.
Lungimea totală a rutei pe care o modernizează Consiliul Județean Neamț este de 72 kilometri. Lucrarea se realizează cu fonduri europene. Valoarea proiectului este de 165,7 milioane de lei, din care 151 de milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. În cadrul investiției se vor realiza șanțuri betonate, rigole, poduri și podețe, ziduri de sprijin, acostamente, sisteme de drenare a apelor subterane, trotuare, dar și drumurile laterale care vor asigura accesul la acest traseu județean.
Axa rutieră strategică 3: Neamț – Bacău va lega județul Neamț de limita cu județul vecin.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.