Dental Alliance

Codul galben de ninsoare a adus probleme mari pe şoselele din România

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Iarna nu ne-a uitat! Între Crăciun şi Revelion a nins cât în tot sezonul până acum. Viscolul şi nămeţii au adus însă probleme pe multe drumuri din ţară, mai ales în Moldova. Două microbuze pline cu pasageri s-au răsturnat în Iaşi şi Suceava şi mai mulţi şoferi au rămas blocaţi în nămeţi.Aseară, trei drumuri din Neamţ şi Botoşani sunt închise din cauza ninsorilor abundente. 

Drumul care leagă judeţele Botoşani şi Suceava s-a transformat într-un adevărat patinoar pentru şoferi. Mai multe maşini au derapat şi au ajuns în şanţ. Doar cu ajutorul pompierilor au mai putut fi scoase.  

Într-una dintre maşini era şi un copil. Ca să nu îngheţe, pompierii l-au dus la căldură, în maşina lor, până când autoturismul a fost scos din nămeţi.   

Viscolul a dat bătăi de cap şi şoferilor care circulau între Botoşani şi Săveni. Mulţi nu au mai putut înainta din cauza zăpezii depusă peste stratul de polei de pe şosea. Nici nisipul aruncat sub roţi nu prea a ajutat.

Oamenii au împins maşinile sau le-au tractat pentru a ieşi din zăpadă.

Pe porţiuni lungi de câţiva kilometri, s-a circulat bară la bară.

Pe aeroportul din Suceava, angajaţii duc o luptă continuă cu ninsorile abundente. Cinci echipe deszăpezesc pista şi alte două se ocupă de degivrarea aeronavelor. Chiar dacă au existat întârzieri, nicio cursă nu a fost anulată. 

Şi pe şoselele din Suceava, situaţia e critică. Un microbuz cu opt oameni la bord a derapat şi s-a izbit de un cap de pod. Patru dintre pasageri au avut nevoie de spitalizare. Drumarii au primit o amendă de aproape 5000 de lei pentru că nu au scos utilajele în timp util. 

Şi în Iaşi, la intrarea în localitatea Răducăneni, un microbuz a derapat şi s-a răsturnat. Zece oameni au fost răniţi. 

Pe şoselele din Neamţ, vizibilitatea a fost extrem de scăzută din cauza viscolului. Rafalele au spulberat zăpada de pe marginea drumului. 

În Vaslui, între localităţile Sârbi şi Stâna Costeşti, un TIR încărcat cu citrice s-a răsturnat. 

În munţii Făgăraşului, pericolul de avanlanşă e la nivel maxim. 

Adrian David, şef Serviciu Salvamont Sibiu: Ninsoarea căzută în ultimele zile a determinat creşterea riscului de avalanşă la gradul 5 din 5. Acest risc este echivalent cu codul roşu meteorologic

Probleme au fost şi în zonele care nu sunt vizate de codul galben. Pentru a ajunge la o femeie din Muntele Bocului, judeţul Cluj, care suferise un blocaj renal, medicii de la Ambulanţă au cerut ajutorul celor de la Cert Rescue. 

Patru maşini de teren au răzbit prin zăpadă şi i-au dus pe medici la bolnavă. După ce a fost stabilizată, femeia a ajuns la spital. 

Iar pe Autostrada Soarelui, a fost lapoviţă între Fundulea şi Constanţa. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.