Dental Alliance
February 5, 2023

Coliziune între două trenuri de marfă, în România

YRY Residence

Acoperisul1

Două trenuri de marfă care transportau cereale s-au ciocnit în Vrancea, zona Dumbrăveni. Potrivit ISU Vrancea au deraiat locomotiva unuia dintre trenuri și patru vagoane. Circulația feroviară este blocată.

Două trenuri de marfă care transportau cereale s-au ciocnit în Vrancea

CFR SA a transmis că la această oră traficul feroviar este blocat între stațiile Gugești – Sihlea, din cauza incidentului în care au fost implicate două trenuri private de marfă. “Locomotiva trenului privat de marfă, care aparține operatorului TimRail Cargo s-a defectat, iar mecanicul nu a mai putut controla garnitura, care a patinat și a intrat într-un alt trenul privat de marfă, al companiei DB Cargo, care aștepta la sector. În urma impactului, locomotiva și primul vagon, din compunerea trenului de marfă al companiei DB, au deraiat”, informează CFR SA.

Pentru asigurarea continuității traficului, toate trenurile de călători, care urmau să tranziteze această zona, vor circula deviat pe ruta Mărășești – Tecuci – Barboși – Făurei – Buzău și retur. CFR SA arată că măsura va fi menținută până la repunerea pe șină a locomotivei și a vagonului deraiat, inclusiv retragerea garniturii de marfă din zona respectivă.

“Rezentanții SRCF Galați vor asigura suportul tehnic necesar operatorilor privați pentru intervenția la fața locului, astfel încât zona afectată să fie eliberată și redeschisă traficului în condiții de siguranță”, mai arată CFR SA.

“Prin apel 112 a fost sesizat faptul că, în zona Dumbrăveni, a avut loc o coliziune între două trenuri de marfă ce transportau cereale. Conform apelului, în urma coliziunii a deraiat un vagon ce transporta cereale”, a precizat iniţial IPJ Vrancea. Potrivit sursei citate, la faţa locului intervin poliţiştii de la transporturi feroviare Focşani şi ISU Vrancea. Din primele informaţii, cele două trenuri de marfă circulau pe aceeaşi linie, dar traficul este blocat pe ambele sensuri.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Share via
Copy link
Powered by Social Snap