CAMPANIE DESFĂŞURATĂ DE POLIŢIŞTI PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA COPIILOR ȘI TINERILOR
În perioada 1 – 19 noiembrie a.c., la nivel național s-a desfășurat campania “19 zile de activism pentru prevenirea violenței împotriva copiilor și tinerilor”.
În acest sens, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Neamț au participat, la invitația unităţilor şcolare implicate în proiect, la activități de prevenire a faptelor de violență și abuzurilor comise asupra minorilor. Aceste activităţi au fost destinate conștientizării elevilor asupra importanței adoptării unui comportament responsabil în vederea reducerii riscului victimizării minorilor, dar și a prevenirii delicvenței juvenile. În funcție de tema aleasă de fiecare școală înscrisă în cadrul acestei campanii, poliţiştii au abordat subiecte diverse precum prevenirea bullying-ului, a violențelor între elevi, siguranța online a copiilor, dependența de substanțe interzise, precum și solidaritatea elevilor în diverse evenimente negative în care ar putea fi implicaţi sau la care ar putea fi martori. Activitățile desfășurate atât în mediul rural ( Școala gimnazială Borlești) cât și în mediul urban ( Școala Gimnazială Nr. 11 Piatra Neamț, Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț, Colegiul Tehnic Miron Costin Roman) au avut ca beneficiari un număr de 517 elevi și 22 profesori.