Competiția electorală a început și la Cordun. Ioan Tiron candidează pentru fotoliul de primar
În precampanie electorală, partidele au început prezentarea candidaților pentru funcția de primar, în mai toate localitățile. Unii și-au anunțat candidatura în mediile media convenționale, alții pe internet, alții în transmisiuni live.
Nici Comuna Cordun nu se deosebește de alte localități. Ioan Tiron, viceprimarul comunei, și-a anunțat candidatura pentru fotoliul de primar, pe contul personal de facebook.
Eu sunt Ioan. Soț, fiu, prieten, iubitor de oameni. Mulți dintre dumneavoastră mă știți de când copilăream în curtea bisericii.
Modelele pe care le-am văzut în fiecare zi în părinții mei mi-au insuflat cele mai importante valori care mă ghidează în viață: adevărul, dorința de a face bine, onestitatea.
Am urmat studiile a două facultăți, am deschis o firmă care a rezistat timpului.
Dar, cel mai important, în urmă cu 22 de ani mi-am găsit cel mai bun prieten și sprijinul în tot ce am făcut: Roxana, soția mea.
Când am considerat că pot să fac mai mult pentru comuna noastră, m-am implicat politic, am candidat și am ajuns în Consiliul Local. În tot acest timp, biserica a rămas locul în care mă liniștesc sufletește și mă încarc spiritual.
Acum, cu experiența dobândită, cu încrederea în comunitate și cu o echipă de oameni tineri, entuziaști și profesioniști mă prezint astăzi în fața dumneavoastră în calitate de candidat desemnat de Alianța USR PLUS pentru Primăria comunei Cordun.