Comuna Gherăești, pe podium la Festivalul Toamnei din Roman! Locul III pentru preparatele și tradițiile locale
Comuna Gherăești a obținut locul al III-lea – „Strachina de Bronz” – la Festivalul Toamnei, eveniment organizat la Roman, unde 25 de comunități și-au prezentat tradițiile culinare și gastronomice.
Reprezentanții comunei Gherăești au impresionat prin preparate tradiționale pregătite cu multă pricepere și suflet, aducând în prim-plan gusturile autentice ale zonei și rețetele transmise din generație în generație.
Printre bunătățile prezentate s-au numărat fasolea servită în pâine, julfa – desertul tradițional al copilăriei –, chișca și alte preparate specifice comunității.
Premiul obținut reprezintă o recunoaștere a muncii, implicării și pasiunii oamenilor care au contribuit la această participare, dar și o dovadă a bogăției tradițiilor locale, pe care comunitatea din Gherăești dorește să le păstreze și să le ducă mai departe.
Primarul comunei Gherăești, Dănculesei Ermina, s-a declarat mândră de rezultatul obținut și le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în pregătirea și prezentarea standului comunei.
Un motiv suplimentar de bucurie a fost interesul manifestat de echipa Observator – Antena 1, care a remarcat preparatele și tradițiile prezentate de reprezentanții comunei.
„Gherăeștiul are oameni gospodari, tradiții frumoase și valori care merită duse mai departe!”, a transmis primarul Ermina Dănculesei.
Locul al III-lea la Festivalul Toamnei confirmă faptul că tradițiile, gastronomia autentică și spiritul comunitar rămân valori importante pentru comuna Gherăești.
Felicitări tuturor celor implicați pentru această frumoasă reușită!





