Dental Alliance
March 28, 2024

Comunicat de presă: Irimoaie Daniela Camelia a fost numită în funcția de Șef administrație la Administrația județeană a finanțelor publice Neamț

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Prefectul judeţului, domnul George LAZĂR, a participat la numirea doamnei Irimoaie Daniela Camelia, în funcția publică de conducere Șef administrație la Administrația județeană a finanțelor publice Neamț

În cadrul evenimentului Prefectul Județului Neamț a mulțumit pentru activitatea desfășurată de către anteriorul director, în persoana domnului Gigi Oprea, și a urat mult success noii conduceri reprezentată de doamna Irimoaie Daniela Camelia.

Domnul George Lazăr a subliniat în discursul său importanța respectării obligațiilor pe care persoanele care lucrează în administrația fiscală le dețin, și a încurajat totodată relația de prevenție fiscală în relația cu cetățenii, important fiind ca aceștia să desfășoare o activitate cât mai deschisă în favoarea contribuabililor.

De asemenea, Prefectul George Lazar, a solicitat toleranță zero față de actele de evaziune fiscală și față de acțiunile de eludare a bugetului consolidat al statului român.

Domnul Prefect al Judetului Neamt, George Lazar, a încheiat prin urări de success în noul an către toți funcționarii și a recomandat aplicarea și respectarea programului de guvernare din domeniul finanțelor.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.