Dental Alliance

June 14, 2026

Comunicat de presă – PSD Neamț

0
psd

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

Cu tot respectul pentru colegii liberali, dar și cu regretul politic că Partidul Național Liberal pare astăzi incapabil să își mai asume propriile decizii, PSD Neamț le reamintește public un lucru simplu: actuala coaliție de guvernare s-a constituit în baza unui acord politic semnat de toate formațiunile participante, inclusiv de PNL.
Acel acord nu este o recomandare, nu este o amintire vagă și nu este un document pe care îl citim doar când ne convine. Este baza politică a funcționării coaliției.
La pagina 3, Articolul 4, acordul prevede clar:
„Formațiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotației în privința ocupării funcției de prim-ministru. Pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027 candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de către PNL. Pentru perioada aprilie 2027 – decembrie 2028 candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de către PSD.”
Prin urmare, lucrurile sunt foarte clare: până în aprilie 2027, candidatul la funcția de prim-ministru, susținut de Coaliție, trebuie să fie desemnat de PNL.
Atenție, domnilor colegi liberali: acordul spune PNL, nu Bolojan.
Funcția de prim-ministru, în această etapă a rotației politice, revine PNL în sensul stabilit prin acordul semnat de partide. Nu revine unei persoane anume, nu este proprietatea personală a unui lider și nu poate fi transformată într-un instrument prin care un singur om confundă partidul, coaliția și Guvernul cu propria voință politică.
PSD nu a cerut ca funcția de prim-ministru să fie preluată acum de PSD. PSD nu a cerut încălcarea acordului. PSD cere exact contrariul: respectarea acordului politic semnat inclusiv de PNL.
Ceea ce PSD nu mai poate accepta este continuarea unui mod de lucru în care deciziile se iau unilateral, fără consultarea reală a partenerilor de coaliție, fără respectarea mecanismelor stabilite și fără minima loialitate politică față de formațiunile care susțin guvernarea.
Acordul politic nu vorbește despre un guvern condus discreționar. Nu vorbește despre decizii luate de unul singur. Dimpotrivă, documentul stabilește colaborare, responsabilitate, consens politic și implicarea formațiunilor componente ale Coaliției în deciziile majore.
Din acest motiv, poziția PSD este legitimă: nu mai putem susține un premier care nu respectă spiritul și litera acordului politic. Dar această poziție nu înseamnă că PSD revendică funcția de prim-ministru înainte de termen. Înseamnă că PNL trebuie să facă ceea ce a semnat că va face: să desemneze un prim-ministru liberal care să respecte acordul, coaliția și partenerii de guvernare.
Dacă PNL consideră că fără domnul Bolojan nu mai există PNL, aceasta este o problemă internă a Partidului Național Liberal. Nu este însă problema PSD și nu poate deveni motiv pentru încălcarea unui acord politic asumat public.
PNL trebuie să decidă dacă este partid politic sau anexă personală a unui lider temporar.
PNL trebuie să decidă dacă respectă documentele pe care le semnează sau dacă semnătura sa valorează doar până în momentul în care respectarea ei devine incomodă.
PNL trebuie să decidă dacă poate propune un alt prim-ministru, liberal, capabil să conducă Guvernul prin dialog, echilibru și respect față de partenerii de coaliție.
PSD nu a spus că nu mai poate guverna cu PNL. PSD a spus că nu mai poate continua cu un mod de conducere care ignoră PNL, PSD, coaliția și acordul politic semnat.
De aceea, le recomandăm colegilor liberali să recitească acordul politic care a stat la baza formării coaliției de guvernare. Vor vedea acolo, negru pe alb, că PSD nu cere nimic în afara acordului. Cerem doar ca PNL să își respecte propria semnătură.
Iar dacă PNL a uitat ce a semnat, le reamintim noi.
PSD Neamț

Leave a Reply