Ediţia a VIII-a a Zilelor municipiului Roman s-a încheiat. Au fost zile de sărbătoare, cu numeroase activităţi artistice, culturale şi sportive. S-au organizat expoziţii, s-au susţinut simpozioane, am avut târguri cu produse tradiţionale, am făcut turul oraşului pe biciclete, i-am aplaudat pe tinerii talentaţi ai Romanului, i-am răsplătit pe elevii merituoşi şi cadrele didactice ce se dăruiesc muncii lor şi le-am mulţumit romaşcanilor care se implică activ în viaţa comunităţii. În weekend, am avut spectacole de folclor, formaţia Bere Gratis a susţinut un concert live pentru romaşcani, iar Andra a făcut ca această ediţie a sărbătorii să înregistreze un număr record de participanţi. 
Primarul Lucian Micu le mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a evenimentelor şi îi felicită pe romaşcanii care au demonstrat, încă o dată, că se simt bine acasă, în oraşul nostru.” se arată pe pagina Primăriei Municipiului Roman.