CONFERINȚELE ZIARULUI CEAHLAUL, DIN NOU LA ROMAN
Joi, 23 martie, începând cu orele 16, iubitorii de cultură din Roman sunt invitați la Biblioteca ”George Radu Melidon” pentru a participa la o nouă ediție a Conferințelor Ziarului ”Ceahlăul”, pentru a participa la manifestarea intitulată ”Întoarcerea lui Vintilă Horia, creație și destin”, susținută de cunoscutul om de televiziune Marlena Rotaru. Expunerea va fi însoțită și de proiecția filmului documentar cu același titlu, din serialul de televiziune ”Memoria exilului românesc”, distins cu premiul Asociației Profesioniștilor din Televiziune.
Marlena Rotaru este un cunoscut om de televiziune, care în 16 martie a primit din partea Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România, Premiul de Excelență pentru întreaga activitate și pentru împlinirea a 25 de ani de la realizarea cunoscutului serial de televiziune ”Memoria Exilului Românesc” dar și ca realizatoare a unor programe culturale de televiziune. Marlena Rotaru a realizat și numeroase documentare și interviuri despre Regele Mihai, difuzate în cadrul emisiunii ”Ora Regelui”.
Din 1991 și până în prezent Marlena Rotaru a realizat 150 de filme documentare și 58 de interviuri consacrate unor personalități marcante ale culturii românești pentru care a fost distinsă cu numeroase premii și distincții acordate de instituții românești de prestigiu.