Dental Alliance
April 25, 2024

Conflict de interese la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NEGURĂ DELIA RODICA a infracțiunii de „conflict de interese” (text în vigoare până la 28 iulie 2017), prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, prin semnarea în calitate de conducător al organului de executare, a documentelor care au stat la baza continuării unor măsuri de executare silită (constând în vânzarea la licitație a unor bunuri imobile) a societății comerciale al cărei administrator și asociat unic este soțul persoanei evaluate, a existat un interes de natură patrimonială pentru acesta.
De asemenea, la data de 02 mai 2017, în calitate de conducător al organului de executare, NEGURĂ RODICA DELIA a semnat procesul-verbal privind eliberarea sumei rezultată din executarea silită, conform căruia, în temeiul prevederilor art. 259 din Legea nr. 207/2015), s-a procedat la distribuirea sumei de 54.007 lei (rezultată din vânzarea bunurilor scoase la licitație) pentru stingerea obligațiilor datorate de către societatea comercială al cărei administrator și asociat unic este soțul persoanei evaluate.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. NEGURĂ DELIA RODICA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Ce spune legea:
art. 70 din Legea nr. 161/2003,potrivit căruia „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”;
art. 520, lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 (text în vigoare începând cu data de 05.07.2019), potrivit căruia „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
 
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.