Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Consilierul județean PNL Cornel Agăleanu ”am avut deosebita neplacere de a fi contactat de colegul meu, Florin Adrian Hopsa, leaderul de grup al consilierilor judeteni PNL, care mi-a sugerat să nu particip la ședință”

0

Dragi colegi de partid, stimați colegi membri ai altor formațiuni politice,

Din nefericire și țara noastră se confruntă în această perioadă cu o criză provocată de acest virus devastator. Sistemul medical din întreaga lume nu reușește să facă față acestei pandemii. Oamenii sunt speriați și așteaptă cu spaima și îngrijorare să revină la o normalitate, dacă va mai fi posibil. Ieri, la inițiativa președintelui Consiliului Județean, Ionel Arsene, am fost convocați să participăm la o ședință de îndată pentru a aloca fondurile necesare amplasării unui spital modular de urgență, cu 250 de paturi, special dotat pentru a trata infecția cu COVID 19. Proiectul este derulat de Asociația Intercomunitară EuroNest, asociație din care fac parte si județele Iasi, Bacău și Neamț, ulterior, cu posibilitatea recuperării banilor din fondurile europene, alocate Romaniei de UE, special pentru acțiunile de prevenire și combatere a noului virus.
Acest spital urmează să deservească pacienții infectați din județele Iasi, Neamț și Bacău.
Spitalul va putea fi folosit (după pandemie) pentru orice altă situație de urgență medicală.

Din păcate, unii dintre noi nu au înțeles importanța acestei investiții și nici situația disperată în care se află sistemul medical. Deși am participat la o simulare a ședinței și împreună am stabilit că vom intra din nou online la orele 16:00, am avut deosebita neplacere de a fi contactat de colegul meu, Florin Adrian Hopsa, leaderul de grup al consilierilor judeteni PNL, care mi-a sugerat să nu particip la ședință.
Fac precizarea că, dispoziția prin care eram anuntați de modificarea orei la care se va desfășura ședința a fost transmisă și prin email în timp util.

Îmi pare rău, dar conștiința nu mi-a permis să abordez în cheie politică acest proiect de hotărâre și să las, eventual, oameni să moară doar pentru niște orgolii politice. Sincer, nu cred că aș mai putea să am liniște dacă un singur om ar muri pentru că nu ar avea unde să fie tratat, știind că acest lucru ar fi putut fi evitat.

In același timp, îi rog și pe colegii care, în perioada aceasta, doresc să se războiască politic, si o fac, să nu îmi mai folosească numele pentru a-și justifica actiunile sau intențiile lor!

În speranța că postul Pastelui și situația deosebită prin care trecem ne vor determina să privim puțin mai senin unii către ceilalți, vă rog încă o dată să fim mai responsabili și mai atenți la actiunile noastre care îi privesc direct pe cetățeni!

P.S. Vă îndemn așadar pe toți, să dăm dovadă de responsabilitate și maturitate și să uităm de politică, măcar acum când trecem prin aceste momente dificile! Să fim OAMENI!

A declarat Cornel Agăleanu PNL pe pagina sa de socializare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.