Consultare publică cu privire la gradul de mulțumire față de serviciile prestate de actualul operator – ApaServ Neamț
Așa cum, pe tema alcătuirii bugetului local anual, am ales să mă consult cu cât mai multe categorii sociale, așa îmi doresc și acum ca, împreună, să luăm o decizie cât mai bună pentru oraș în ceea ce înseamnă serviciile de apă și canal. Încă din primăvară, am vorbit despre negocierile pe care le-am purtat pentru a ne afilia operatorului de apă și canalizare din Iași – ApaVital. Astăzi, trecem la o nouă etapă, aceea în care, așa cum au stabilit și consilierii locali, să consultăm un număr cât mai mare de cetățeni cu privire la gradul de mulțumire față de serviciile prestate de actualul operator – ApaServ Neamț. Schimbarea operatorului este o decizie importantă, care ne privește pe toți cei care locuim în acest oraș. Vă invit, astfel, să vă exprimați opinia vizavi de serviciile actuale prestate de ApaServ și de oportunitatea de a alege operatorul regional ApaVital Iași. Până pe 15 decembrie, vreau să consult un număr cât mai mare de cetățeni, astfel încât să alegem drumul cel mai bun în domeniul serviciilor de apă și canalizare. Voi face o consultare publică prin asociațiile de proprietari, dar și de pe site-ul Primăriei municipiului Roman se poate descărca formularul prin care orice persoană își poate exprima opinia. Funcție de rezultat, vom lua decizia cea mai bună pentru binele Romanului.