Dental Alliance

Laurentiu Leoreanu

Lucian Micu

Continuă seria acțiunilor educative ale polițiștilor nemțeni în școli

0
YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

În cursul zilei de ieri, 26 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară  au desfășurat activități la Școala Gimnazială Hangu. Cu această ocazie, polițiștii le-au prezentat elevilor recomandări în scopul reducerii riscului de victimizare și devenire a unor subiecți pasivi ai infracțiunilor comise cu violență. Elevii au înțeles că unul dintre cele mai importante drepturi pe care le avem este dreptul de a nu fi discriminați, dar totodată și responsabilitatea de a nu-i discrimina pe ceilalți.

Totodată, au fost abordate teme de natură judiciară, care au scopul de a reduce numărul faptelor cu violență în unitățile de învățământ. Reamintim că, polițiștii de siguranță școlară desfășoară în perioada 24 aprilie -12 mai, activități de prevenire, în cadrul campanie de prevenire a faptelor cu violenta și a bullying ului ,,Ia Atitudine! Spune STOP VIOLENȚEI!’’.

În cadrul acestor întâliniri, cei interesați de meseria de polițist pot obține detalii cu privire la admiterea în unitățile de învățământ ale MAI. Inspectoratul de Poliţie Judeţean  Neamț, desfășoară recrutări, pentru polițiști și polițiști de frontieră, în perioada 20 aprilie – 5 mai 2023.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.