Continuă seria controalelor pentru prevenirea și combaterea răspândirii Covid-19
În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului judeţului Neamț, peste 40 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii și Direcției Sanitare Veterinare, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.
Au fost organizate 10 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, restaurantele și localurile publice, precum și mijloacele de transport în comun.
În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 17 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 29 de mijloace de transport și au fost legitimate 593 de persoane.
Echipele de control au depistat 34 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020. Alte 18 sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții
De asemenea, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 6.200 de lei.
Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
În acest context, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț reamintesc cetățenilor următoarele recomandări privind conduita socială responsabilă în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.
• Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
• Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane
• Respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați.
• Pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.
Suntem și rămânem la datorie pentru siguranța dumneavoastră!