Cordunean surprins fără permis și băut la volanul autoturismului, prin Horia
![](https://roman24.ro/wp-content/uploads/2024/10/15/rutiera-840x473.jpg)
La data de 09 februarie în jurul orei 23.50, polițiștii au depistat, pe DN15D, în localitatea Horia, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Cordun. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, tânărul are permisul de conducere anulat din data de 11 februarie 2020.
S-a procedat la conducerea conducătorului auto la o unitate medicală și recoltarea a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt.