Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

”Culoarea lecturii în bibliotecă” la a VIII-a ediție

La Biblioteca ”George Radu Melidon” a avut loc, premierea copiilor participanți la proiectul comun realizat de  Clubul Copiilor Roman și Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon”. Anul acesta tema concursului s-a referit la ”Culoarea versului eminescian” văzută prin ochii copiilor. O parte din cele 500 de lucrări au făcut obiectul unei expoziții și au fost publicate în cinci volume.

Printre multitudinea de manifestări înscrise în calendarul  manifestărilor prilejuite de ”Zilele municipiului Roman” s-au  înscris și cele de la Biblioteca ”George Radu Melidon” unde a avut loc, miercuri, 17 mai, cea de a VIII-a ediție a Simpozionului și Concursului Național ”Culoarea lecturii în bibliotecă”, tematica de anul acesta fiind legată de ”Culoarea poeziei  eminesciene”.  Proiectul este inițiat de prof. dr. Monica D. Carp, de la Clubul copiilor Roman în parteneriat cu Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon”.

Echipa de proiect a selectat o parte din cele 500 de lucrări plastice ale copiilor participanți care au fost expuse pe holurile bibliotecii. Primarul Lucian Micu, prezent în prima parte a manifestării a acordat diplome de participare pentru cele mai bune lucrări și pentru dascălii care i-au coordonat pe micii creatori.

”Manifestarea, aflată la a opta ediție este înscrisă  în Calendarul acțiunilor extrașcolare  ale Ministerului Exducației. Ceea ce pot să vă spun este faptul că anul acesta au intrat în competiție 500 de lucrări aparținînd  celor mai talentați copii din 37 județe ale țării. Comisia a avut o misiune dificilă, dar a acordat 182 de premii, din care 53 pentru locul I, 49 pentru locul al doilea, 36 pentru locul al III-lea, 37 de mențiuni și șapte premii speciale”, a spus Ilie Boloca, directorul Clubului Copiilor Roman. Inițiatoarea proiectului, prof. dr. Monica D. Carp a reamintit scopul proiectului care și-a propus, încă din primul an, să stimuleze gustul pentru lectură al copiilor dar și imaginația acestora, copiii fiind  puși în situația de a reda în culori, anul acesta, conținutul versurilor eminesciene. Cei mai mulți participanți au fost și anul acesta copiii de la Școala Nr.1 ”Vasile Alecsandri”. Toate lucrările copiilor au fost adunate în cinci volume de carte, care vor fi păstrate în rafturile Secției de copii a Bibliotecii Municipale ”George Radu Melidon”. Manifestarea  s-a încheiat  cu un recital din poeziile lui Eminescu, interpretat de copiii de la Școala ”Vasile Alecsandri”. (sursa foto: Primaria Municipiului Roman)