Cum s-a petrecut accidentul de aseară de pe E85 de la Secuieni
Ca urmare a unui apel la 112, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe E 85, pe raza comunei Secuieni.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA)
Accidentul rutier s-a produs între un autotren și un autoturism. În urma accidentului rutier produs au rezultat două victime neîncarcerate (pasageri în autoturism). Acestea s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Cele două victime (doi bărbați in vârstă de 36 și 21 de ani) au fost transportate de echipajele SMURD la CPU Roman.
De asemenea, pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și îndepărtarea scurgerilor de lichide combustibile (carburanți și ulei) și
au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.