Dental Alliance
March 29, 2024

Cum va funcţiona sistemul de returnare a ambalajelor de băuturi. Garanţie de 50 de bani pentru sticle, doze sau PET-uri

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Ministrul Mediului, Barna Tanczos a explicat cum va funcționa sistemul de garanție – returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu. Acest sistem în care costul produsului va fi suplimentat cu 50 de bani pe sticlă/ambalaj de până la 3 litri, sumă ce va putea fi recuperată la returnare, este menit să contribuie la ținta de reciclare a României, spune oficialul din Guvern.

 

„50 de bani pentru fiecare sticlă de până la 3 litri care va fi adusă înapoi într-un automat sau la un magazin unde se va face colectare.

Fiecare consumator de produse ambalate în sticle PET, de sticlă sau aluminiu va avea posibilitatea să-și recupereze garanția, dacă aduce înapoi ambalajul, care va fi dotat cu un cod de bare special, astfel încât acel produs să poată fi identificat că provine din acel sistem de garantare – returnare.

Aceste ambalaje devin materii prime care intră în economia circulară și nu mai risipim energie, materie primă și nu producem deșeu, ci reciclăm. Din deșeurile care vin din gospodării, 90% ar trebui să ajungă la reciclare și 10% la gropile de gunoi. În România, astăzi, este invers.

Sistemul de garanție pornește în momentul în care producătorul pune pe piață un produs ambalat. Acel producător va introduce la nivelul produsului această garanție. Mai departe, distribuitorul, pe lanțul de distribuție până ajunge la magazin, această garanție urmărește produsul până ajunge la raft.

Când vin, ca și cumpărător, și iau de pe raft acest produs, achit produsul în sine plus garanția, mă duc acasă, consum ce este înăuntru și la următoarea cumpărare vin înapoi cu ambalajele, le pun în acele automate care marea majoritate a lor vor fi la supermarketuri în puncte, centre comerciale etc.

În zona rurală, pentru că aproape 70% din comerțul național se desfășoară în zona rurală, în magazine mici, acolo în marea majoritate a magazinelor mici se va prelua manual, se va înmâna garanția, se va pune în saci special pregătiți pentru sticle, PET și aluminiu, ele vor fi colectate de un sistem național de logistică și vor ajunge la acel operator unic care le va sorta, pregăti pentru reciclare și le va da mai departe la unitățile de reciclare.

Ambalajele pot fi predate la orice magazin, la orice punct de colectare.

Sticlele trebuie să fie golite de conținut”, a declarat ministrul Mediului, la Digi24.

Produse acceptate în sistemul de garanție – returnare a ambalajelor

Ministrul Mediului spune că nu vor face parte din acest sistem acele ambalaje care sunt produse lactate.

„Ele reprezintă un risc ridicat din punct de vedere sanitar – veterinar, de siguranță alimentară”, a explicat Barna.

Ministrul a precizat că apa, sucurile, berea, băuturile alcoolice, chiar și uleiul sunt printre produsele din ambalajele acceptate în sistem.

„Sticla nu se spală, se golește. Nu este obligatoriu să aibă capac, însă trebuie să aibă acea etichetă specială și acel cod de bare”, a adăugat el.

Când va fi lansat sistemul de garanție – returnare

„Lansarea sistemului de garanție – returnare este 1 aprilie 2022. Până atunci, după apariția Hotărârii de Guvern, va trebui să se facă investițiile pentru cumpărarea acelor automate, pentru sistemul de logistică și cel informatic care va urmări fiecare lot de produs pe circuit și pentru a realiza cele cinci puncte de selectare și sortare la nivel național. În principiu, într-un an și două luni de zile acest sistem trebuie pus pe picioare.

În primul an ar trebui să atingem un obiectiv de 70%. Adică 70% din ambalajul pus pe piață să se întoarcă în sistemul de reciclare. Ținta este în 3 ani de zile 90%. Sunt ținte ambițioase”, a afirmat Tanczos.

Cât timp va fi valabil codul de bare pentru obținerea garanției

„Timp de 24 de luni, fiecare sticlă poate fi adusă înapoi în sistem. Dacă în doi ani de zile de la vânzare, acea sticlă n-a ajuns înapoi în sistem, va fi eliminat sistemul informatic și trebuie depus la un colector.

Producătorii autohtoni vor fi obligați prin lege, pentru că el este cel care pune pe piață ambalajul, un potențial deșeu. Obligația de recuperare a ambalajului este al producătorului.

Importatorii când aduc pe piață aceste ambalaje trebuie să aibă și eticheta. O aplică în producție în afară sau după ce importatorul aduce în România trebuie aplicate acele coduri de bare”, a explicat ministrul.

El a subliniat că este vorba doar de ambalajele de băuturi.

“Nu vorbim de amabalajele pentru mezeluri, pentru brânzeturi, lactate, pantofi, cămăși etc. Partea de colectare selectivă rămâne în vigoare”.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.