Dental Alliance
April 20, 2024

CUMPLIT MOD DE A-ȘI LUA ZILELE

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Sărbătorile aduc, de multe ori, în familii și multă tristețe prilejuită de moartea unor apropiați cărora nu știm să le acordăm, la timp, ajutor pentru a se salva. Două cazuri de suicid demonstrează câtă înstrăinare există în preajma noastră și cât de neputincioși suntem, uneori, în fața morții.

În ziua de 26 decembrie, lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost chemați la Săbăoani pentru a încerca salvarea unui bărbat, în vârstă de 50 de ani care, aflat în stare avansată de embrietate a căzut, sau s-a aruncat, în fosa septică a casei, așa cum sugerează comunicatul de presă al Ambulanței. Încercările pompierilor de a-l extrage din WC au reușit dar, din păcate, medicii de la Centrul de Primire Urgențe, în ciuda eforturilor n-au mai reușit să-l salveze pe bărbatul înecat cu materile fecale înghițite din fosa septică.

În ziua de 26 decembrie la ora 20,40 ambulanța a adus la Centrul de Primire Urgențe un bărbat în vârstă de 49 de ani din Săbăoani, care căzuse în fosa septică (WC-ul din fundul curții n.r). A fost scos de către pompierii de la ISU și adus, cu ambulanța, la Spital. În ciuda efoturilor medicilor de la CPU de a continua manevrele de resuscitare începute în ambulanță, a fost intubat orotraheal și intubat mecanic. I s-au administrat și șocuri electrice. S-au continuat manevrele de resuscitare, dar din păcate eforturile medicilor au fost inutile pentru că după o oră s-a declarat decesul pacientului”, a precizat dr.Maria Andrici, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Și în ajunul Crăciunului, în ziua de 23 decembrie, la ora 9.58 un tânăr de 18 ani, din Roman, a decis să-și ia viața. Ambulanța chemată la orele 9.58 l-a găsit pe tânăr spânzurat. Acesta a fost lăsat de echipajul Ambulanței la domiciliu, pentru a fi luat de medicii legiști și a fi autopsiat pentru a afla circumstanțele în care și-a luat viața.

Și în cea de a treia zi de Crăciun, pompierii de la ISU Roman au fost chemați să salveze viața unui bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani care amenința că se aruncă de pe podul de peste râul Moldova. Conform unor declarații, tânărul pierduse o sumă importanta de bani la “păcănele”. Din fericire pompierii  au reușit să-l prindă înainte de a se arunca în apă și l-au predat echipajelor de poliție, care la rândul lor l-au transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului. (Flora ORDEAN)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.