Dental Alliance

December 1, 2024

Curtea de Apel Târgu Mureș respinge acțiunea județului Harghita referitoare la hotarul administrativ cu județul Neamț.

0

Ieri, Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut soluția de respingere ca tardivă a acțiunii intentate de UAT Județul Harghita împotriva Județului Neamț. Acțiunea avea ca obiect anularea Procesului Verbal de delimitare datat 9.10.1998, privind stabilirea traseului hotarului administrativ pe segmentul Gheorgheni – Tulgheș – Bicaz.

Este important de menționat că această acțiune vine după ce, anterior, Curtea de Apel Ploiești se pronunțase definitiv prin Decizia nr. 454/27.06.2020, în sensul respingerii cererii de anulare a aceluiași Proces Verbal de delimitare.

Motivele pentru care autoritățile din județul Harghita au considerat utilă reluarea demersului în instanță rămân neclare, având în vedere istoricul deciziilor judecătorești pe această temă.

Reiterez faptul că există dovezi incontestabile care stabilesc apartenența Cheilor Bicazului la teritoriul județului Neamț. Acest lucru a fost, încă o dată, recunoscut și confirmat prin decizia de ieri a Curții de Apel Târgu Mureș.

Apelez la toate părțile implicate să respecte decizia finală a instanței și să colaboreze în vederea asigurării unui climat de înțelegere și respect reciproc!

Prefect Adrian Niță

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.