CUTIA PANDOREI DIN SISTEMUL SANITAR ROMÂNESC
Sistemul sanitar românesc se dovedește, de la o zi la alta, din ce în ce mai bolnav și greu de tratat, oficialii apelând la soluții de cârpeală, de tipul celei de rechiziționare a unor medicamente scumpe, care trebuie redirijate spre cazurile urgente. Un scandal imens a izbucnit, zilele acestea, legat de moartea unei paciente căreia nu i s-a putut admnistra imunoglobulină. Un medic pediatru a relatat, cu lacrimi în ochi, tentativa de sinucidere a unui copil căruia din luna august i-a fost întrerupt tratamentul, din cauza lipsei medicamentului respectiv.
La această nouă criză din sistem a reacționat direct premierul României, Mihai Tudose, care a cerut Ministrului Sănătății, Florian Bodog, soluții de urgență. Și soluția găsită e, în ultimă instanță, ca la români, una de avarie, respectiv inventarierea rapidă a stocurilor de imunoglobulină din spitalele românești și comunicarea către minister a tuturor cazurilor de pacienți cu deficiență imunitară. Deasemenea, pentru rezolvarea punctuală a situației, Guvernul a stabilit prin Ordonanță de Urgență suspendarea taxei de Clawbak (taxa pe care o plătesc toți importatorii de medicamente n.r). La nivelul Direcției de Sănătate Publică Neamț s-a trecut la realizarea acestui inventar cerut de urgență de Ministerul Sănătății.
Urmare a inventarului realizat, s-a constatat faptul că în spitalele din județ nu există stocuri de imunoglobulină.
Imunoglobulina se administrează bolnavilor cu deficit imunitar pentru care medicul curant decide dacă organismul bolnavului are sau nu nevoie de întărirea sistemului imunitar.
Criza legată de acest medicament a determinat, așa cum am spus, Guvernul Mihai Tudose să ia măsura radicală de suspendare prin Ordonanță de Urgență a taxei de medicamente, măsură necesară salvării, în regim de urgență, a celor aproximativ 100 de copii care au viața pusă în pericol, o parte din aceștia fiind deja internați în spitale cu boli deosebit de grave.
Ex-Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, critică aspru decizia improvizată, luată de Guvernul Tudose, care va conduce, în opinia sa, la scăderea bugetului pentru medicamente cu 15-20%. În prezent, dacă suma încasată de România din taxa Clawback este mai mare decât cea stabilită în contractual inițial, statul folosește taxa de medicamente și cere înapoi banii de la producători într-un procent identic. Cum profitul producătorilor diferă, unii sunt nevoiți să dea sume mai mari decât cele pe care le câștigă din vânzările din România. În aceste condiții, în opinia fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, mai mulți importatori se vor retrage din România, declanșîndu-se crize majore pentru principalele medicamente aduse din import. Acesta propune o metodă diferită de calcul al prețului la medicamentele esențiale, care ar fi mai eficientă, respectiv aceea ca prețul la medicamentele esențiale aduse în România de importatori să nu fie stabilit în funcție de cel mai mic preț din coșul de medicamente al principalelor 12 țări europene la care ne raportăm în prezent, ci să rezulte din calculul unei medii a costurilor în ultimele 3 luni, ale medicamentelor importate. Acest lucru ar conduce la creșterea prețurilor de așa manieră încât importatorii să fie mulțumiți și să nu se mai retragă de pe piața românească.