Dental Alliance

October 17, 2026

Daniel Vasilică Harpa: O zi plină de bucurie pentru copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman

0
Zâmbete fără diferențe – Copil ca tine sunt și eu

Danlin Residence

LEMS

Luxury by Aqua Dent

O experiență de neuitat, plină de emoție, descoperire și zâmbete, a fost oferită astăzi unui grup de 32 de copii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman, în cadrul proiectului educațional „Zâmbete fără diferențe – Copil ca tine sunt și eu”, derulat în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț.

Copiii, însoțiți de 10 cadre didactice, au participat la o excursie educativă care a inclus vizitarea unor obiective reprezentative ale județului. Prima oprire a fost la Mănăstirea Neamț, unde au fost întâmpinați cu căldură de părintele ghid. Acesta le-a prezentat istoria și valorile spirituale ale așezământului într-un mod accesibil și atractiv, răspunzând cu răbdare întrebărilor celor mici.

Programul a continuat la Parcul Natural Vânători-Neamț, unde copiii au avut ocazia să admire zimbrii și celelalte specii de animale aflate în rezervație, bucurându-se de contactul direct cu natura și de experiențe educative valoroase.

Ziua s-a încheiat într-o atmosferă caldă și prietenoasă, în jurul unei mese comune, unde participanții au împărtășit impresii și momente de bucurie.

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a subliniat importanța susținerii copiilor cu cerințe educaționale speciale și a proiectelor care contribuie la dezvoltarea și integrarea acestora în comunitate.

„Acești copii speciali au nevoie de mai multă răbdare, mai multă grijă și mai multă înțelegere. Atunci când primesc toate acestea, se deschid, capătă încredere în ei și în lumea din jur. Ne dorim să le oferim cât mai multe astfel de experiențe care să le aducă bucurie și să îi ajute să se dezvolte armonios”, a transmis Daniel Vasilică Harpa.

Totodată, președintele CJ Neamț a adresat felicitări conducerii și personalului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Roman pentru dedicarea și profesionalismul de care dau dovadă în activitatea de zi cu zi.

„Felicitări doamnei director Roxana Grumezescu și întregii echipe pentru implicarea, răbdarea și grija cu care lucrează permanent cu acești copii. Munca lor este neprețuită și merită aprecierea întregii comunități”, a mai precizat acesta.

Proiectul „Zâmbete fără diferențe – Copil ca tine sunt și eu” continuă să ofere copiilor oportunități de socializare, învățare și dezvoltare personală, promovând incluziunea, respectul și solidaritatea în comunitatea nemțeană.

Județul Neamț, prezent la Bruxelles, la Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor Consiliul Județean Neamț a participat, în perioada 12–14 octombrie, alături de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și de reprezentanți ai altor județe din regiune, la European Week of Regions and Cities, desfășurată la Bruxelles. Ajuns la cea de-a 24-a ediție, evenimentul este organizat anual de Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor și reunește mii de participanți din întreaga Europă. Delegația Județului Neamț a fost condusă de administratorul public Lucian-Ovidiu Micu. Prima zi a fost dedicată deschiderii oficiale a evenimentului, la Parlamentul European, și discuțiilor despre viitorul politicii de coeziune, investițiile europene și dezvoltarea comunităților locale. Programul a oferit delegației Regiunii Nord-Est ocazia de a participa la schimburi de experiență și de a cunoaște abordările altor regiuni europene. Pe 13 octombrie, administratorul public Lucian Micu a participat, în calitate de speaker, la dezbaterea europeană „The right to stay: keeping our mountains alive, dynamic, accessible and inhabited”, dedicată viitorului comunităților montane. Discuțiile au vizat dificultățile cu care se confruntă aceste zone, nevoia de investiții și măsurile prin care locuitorii pot avea condiții mai bune de trai și oportunități de dezvoltare în comunitățile lor. Ultima zi a evenimentului a adus în prim-plan tradițiile, turismul și gastronomia Regiunii Nord-Est, printr-un stand de promovare și o sesiune de degustare a produselor locale. Județul Neamț a fost prezent și datorită sprijinului producătorilor locali, membri ai Clusterului „Produs în Neamț”, care au oferit produse tradiționale apreciate de participanți. A fost o ocazie de a prezenta vizitatorilor europeni o parte din ceea ce ne definește și de a face mai cunoscute produsele și tradițiile nemțene. „Ne dorim ca județul Neamț să fie prezent în cât mai multe contexte europene în care se discută despre dezvoltarea comunităților și despre oportunitățile pe care le putem valorifica. Participarea la Bruxelles ne-a oferit posibilitatea să prezentăm atât provocările județului nostru, cât și lucrurile cu care ne mândrim. Vreau să felicit echipa ADR Nord-Est pentru obținerea titlului de «Regiune europeană întreprinzătoare 2027», o premieră pentru România și o recunoaștere a eforturilor de susținere a antreprenoriatului și a mediului de afaceri din regiunea noastră. Le mulțumesc reprezentanților ADR Nord-Est pentru colaborare și pentru buna organizare a participării regiunii noastre, precum și Clusterului «Produs în Neamț» și producătorilor locali care ne-au sprijinit cu produsele lor. Mă bucur că am putut promova împreună județul Neamț și valorile sale”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

Leave a Reply

NU PIERDEȚI