Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

De la vară, direct la iarnă! Ploi multe dar și ninsori, spre sfârșitul săptămânii. Prognoza meteo pentru 14 – 20 noiembrie 2022

0

Chiar dacă săptămâna începe cu temperaturi mult prea ridicate față de normalul celei de-a doua decade a lui noiembrie, meteorogii anunță că,  spre sfârșit, este posibil să vină un veritabil episod de iarnă. Și asta mai ales prin zona Moldovei, unde s-ar putea înregistra un prim strat (efemer) de zăpadă pe arii extinse din regiune.

În restul țării sunt aștetate multe ploi, care vor ajuta foarte mult agricultorii. Vorbim de cele mai importante ploi din această toamnă, cantitățile așteptate să cadă putând să se apropie chiar de 30 – 35 de l/mp prin unele zone.

Prognoza meteo pentru 14 – 20 noiembrie. Temperaturi minime:

Începem săptămâna cu temperaturi minime de 7 – 8, 9 grade prin Moldova, nordul Dobrogei (valori caracteristice mai degrabă maximelor), în timp ce prin sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Dobrogei minimele se opresc la 4 – 6 grade. În zonele montane și prin Transilvania vorbim de valori aproape de 0 grade (0 – 2 grade) iar pe creste chiar sub 0 grade (spre –2 grade). Valori de 1 – 3 grade vor fi li prin Maramureș, vestul extrem al Banatului și Crișanei.

Dimineața zilei de MARȚI aduce temperaturi spre 6 – 8, izolat chiar 9 grade, prin vestul Munteniei, vestul extrem al Banatului și Dobrogea, în timp ce prin restul Munteniei, Oltenia, Moldova se vor atinge 2 – 4 grade. Prin restul Banatului și Crișana minimele se opresc la 5 – 6 grade.

MIERCURI, în mare parte din țară vom avea minime de la 6 grade spre 8 – 9 (aceste valori vor fi posibile mai ales prin Banat și Crișana), în timp ce la munte, prin Transilvania, centrul Moldovei și Oltenia nu trecem de 2 – 3 grade (cu valori negative din nou pe crestele montane, spre –2 grade).

Dimineața zilei de JOI vine cu temperaturi ridicate chiar și pentru valorile maxime ale lui noiembrie (8 – 10 grade prin Banat, Oltenia, Muntenia), respectiv 6 – 8 grade prin restul țării. La munte vor fi temperaturi minime negative (-0 spre –2 grade).

Cu totul altfel va fi situația VINERI dimineața, când prin Moldova și zonele montane avem parte de minime negative (-0 spre –2 grade, iar pe creste chiar spre –4, –6 grade), în timp ce și în restul țării nu mai trecem de 2 – 4 grade ( cu excepția SV Olteniei, unde sunt posibile și minime spre 6 – 7 grade).

În WEEKEND revenim pe valori ridicate ale minimelor (6 – 7 grade), cu excepția Moldovei și zonelor montane (aici rămâne la pragul de 0 grade, iar pe creste spre –3, –5 grade).

Prognoza meteo pentru 14 – 20 noiembrie. Temperaturi maxime:

Începem săptămâna cu maxime de la 4 – 6 grade la munte, 9 – 11, 12 grade în cea mai mare parte a țării, urmând ca cele mai ridicate temperaturi să le regăsim în Banat (15 – 17 grade), dar și prin Oltenia (13 – 14 grade).

Și MARȚI vorbim de același regim termic plăcut, cu maxime, la nivelul întregii țări, cuprinse între 11 – 13, 14 grade, posibil chiar spre 15 grade prin sudul Banatului. Și la munte va fi plăcut, cu valori de 9 – 11 grade (4 – 5 grade pe creste).

MIERCURI, prin Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și Dobrogea avem parte de temperaturi spre 15 – 17 grade (valori și cu 10 grade peste ce ar fi normal) dar și în restul țării va fi cald, cu 11 – 13 grade. Cele mai scăzute valori maxime ale zilei le vom avea doar prin Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei, al Moldovei (9 – 10 grade), în timp ce la munte ne oprim la 5 – 7 grade, cu 2 – 3 grade pe creste.

JOI se răcește abrupt la nivelul întregii țări, astfel că prin Moldova (nord și centru) nu mai depășim maxime de 3 – 4 grade, iar în restul țării se vor atinge 5 – 7 grade. Cel mai cald va fi în Lunca Dunării, unde putem ajunge la valori de 10 – 11 grade. La munte vor predomina maximele negative, spre –1, –3 grade.

Singurele modificări notabile pentru ziua de VINERI vor fi valorile de 9 – 11 grade prin Banat, Crișana, dar și prin Transilvania, în timp ce la munte rămânem cu maximele negative (-1 spre –3 grade).

WEEKENDUL începe cu o ușoară încălzire în bună parte din țară, astfel că vorbim de maxime cuprinse între 9 – 11 grade. Excepția o va face nordul și centrul Moldovei, unde cu greu ajungem la 1 – 2 grade.

Încheiem săptămâna cu temperaturi autentice de iarnă în Moldova (0 – 2 grade), prin zonle montane (0 spre –2 grade). În restul țării maximele se vor duce spre valori de 6 – 8, 9 grade, valori ușor mai ridicate, spre 11, 12 grade vor fi posibile prin sudul Dobrogei.

Prognoza meteo pentru 14 – 20 noiembrie. Precipitații:

Despre precipitații (ploi), vorbim pe parcursul zilei de MARȚI pe arii restrânse din Banat, Crișana, nordul Orientalilor. Odată cu noaptea de marți spre miercuri situația se schimbă, un front de precipitații pătrunde prin Crișana, iar până MIERCURI dimineața ploile se extind și cuprind Banatul, Crișana, Maramureș, Transilvania pentru ca în a doua parte a zilei, ploile să ajungă și în Moldova, izolat și prin Muntenia și Oltenia. Cantitățile cele mai importante sunt așteptate prin Munții Banatului, Apuseni, Crișana, nordul Transilvaniei și Maramureș (spre 10 l/mp).

Ziua de JOI aduce la nivelul țării noastre un ciclon mediteraneean, care va lăsa precipitații importante cantitativ în mare parte din țară.

Vor predomina ploile, dar la munte, iar odată cu orele amiezii și spre seară, inclusiv prin Moldova (centrul și sudul regiunii), sunt condiții și de lapoviță și ninsori.

Ninsori vor fi posibile și prin vestul Transilvaniei. Vorbim de cantități care pot ajunge, prin Banat, Oltenia, Muntenia, mare parte din Transilvania, centrul și sudul Moldovei, Dobrogea, la 15 – 20 de l/mp (prin sudul Banatului chiar spre 25 de l/mp).

Precipitațiile vor fi prezente și pe parcursul zilei de VINERI în cea mai mare parte a țării (cu excepția nordului și centrului Moldovei, NV Transilvaniei), iar cantitățile așteptate să cadă pot ajunge la 7 – 10 l/mp prin Crișana, Oltenia, NV Munteniei. Vor fi ploi, la munte vor predomina ninsorile, iar prin Transilvania sunt condiții și de polei.

Noaptea de VINERI spre sâmbătă aduce ninsori chiar moderate cantitativ prin nordul Moldovei, ploi prin restul regiunii, ploi și prin Transilvania, Maramureș, Crișana, Dobrogea și estul Munteniei. Cele mai importante cantități le așteptăm prin estul Munteniei, Dobrogea, sudul Moldovei, Crișana și Maramureș (7 – 10, izolat 15 l/mp).

Odată cu seara zilei de SÂMBĂTĂ și pe parcursul zilei de DUMINICĂ, un nou ciclon mediteraneean pătrunde prin SV Olteniei, aducând ploi la nivelul întregii țări. În nordul și centrul Moldovei, Orientali, acestea se vor transforma foarte repede în ninsori, chiar moderate cantitativ.

În sudul Banatului, al Transilvaniei, sudul și centrul Moldovei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și zonele montane se vor acumula și 20 – 30, izolat 35 de l/mp.

Ne așteaptă o săptămână cu precipitații cum nu am mai avut în această toamnă, cantitățile totale urmând să ajungă la 30 – 40, izolat, chiar spre 50 – 60 de l/mp prin sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea, în timp ce prin nordul Moldovei, al Crișanei, Maramureș, nu se vor acumula mai mult de 7 – 10, izolat 15 l/mp. În Transilvania sunt posibile cantități spre 20 de l/mp.
Ninsorile, mai ales în zona Moldovei, vor putea aduce un posibil prim strat de zăpadă pe arii extinse din regiune (de doar 1 – 3 cm), în timp ce în zona de Curbură este posibil să avem chiar un strat mai consistent, spre 10 – 15 cm. La fel vor sta lucrurile și pe crestele montane.

Prognoza meteo pentru 14 – 20 noiembrie. Context sinoptic:

Începem săptămâna cu un blocaj Omega de manual, care va regăsi țara noastră în sfera de influență a unui câmp de presiune ridicată, asociat unui anticiclon mobil, în timp ce la vest și la NE se vor afla două câmpuri de presiune scăzută, asociate unor cicloni care vor continua să se adâncească și să se dezvolte.

Ca atare, începând cu jumătatea săptămânii (de miercuri încolo), talvegul depresionar din Atlantic se extinde și cuprinde cea mai mare parte a continentului european, doar Scandinavia și NE extrem urmând să rămână sub influența anticiclonică.

Weekendul aduce și el schimbări notabile și nu este exclus un cuplaj între dorsala anticiclonului est-european și un ciclon mediteraneean care ar putea aduce inclusiv posibilitatea (prematură acum, dar de urmărit în zilele care vine) de apariție inclusiv a unor fenomene specifice de iarnă.

Din punct de vedere al fronturilor atmosferice, ziua de luni aduce la nord de țara noastră o frontoliză rece, dar mult mai de interes este frontul rece care ne va traversa pe parcursul zilei de miercuri (pe direcție N – NE), iar pe SV și SE țării este posibil să avem chiar și linii de convergență (determinate de prezența unui nucleu rece în troposfera medie și înaltă).

Și din punct de vedere al circulației maselor de aer apar schimbări notabile. După ce o bună perioadă din această toamnă am stat sub anomalii termice pozitive extreme (care au dus chiar la doborârea de recorduri) odată cu a doua jumătate a săptămânii spre țara noastră va avansa (dinspre N, NE) o masă de aer polar marin, care duce abaterile termice chiar la valori sub normalul perioadei chiar și cu 3 – 4 grade. Weekendul va aduce iarăși o posibilă încălzire la nivelul întregii țări.

Sursa: prognozemeteo.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.