Depistat în trafic, pe E85, cu lemn fără documente legale
La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic, pe DN2-E85, în localitatea Răcăciuni, un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă care transporta material lemnos.
La controlul efectuat, conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani, din județul Suceava a prezentat un aviz în care era prevăzută cantitatea de 51 de m.c. de cherestea, dar, în urma verificărilor a reieșit faptul că, în semiremorcă se afla cantitatea de 54 de m.c. de cherestea.
Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii nr. 171/2010, iar surplusul de 3 m.c. de material lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Răcăciuni, totodată, ansamblul de vehicule fiind imobilizat.