Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Deputat Laurențiu Leoreanu: Am votat în Camera Deputaților un proiect de lege, prin care se elimină „vestitul” dosar cu șină și copiile xerox

0

Partidul Național Liberal a fost mereu orientat spre eficientizarea activității din instituțiile publice și eliminarea birocrației.
Am votat în Camera Deputaților un proiect de lege, la care am fost și inițiator, prin care se elimină „vestitul” dosar cu șină și copiile xerox pe care trebuiau să le aducă cetățenii, în format fizic.
Astfel, „Instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică” vor avea următoarele obligații:
• Nu vor mai solicita dosare cu șină sau orice altă formă de materiale de birotică și nici copii legalizate după documente.
• Vor pune la dispoziția solicitanților formulare sau cereri – gratuit – în format fizic sau electronic pe pagina de internet a instituției.
• Acolo unde este necesară efectuarea unei plăți, vor fi implementate obligatoriu metode alternative de achitare (P.O.S, on-line).
• Documentele necesare în copie vor putea fi transmise și în format digital – online.
O altă prevedere legală pentru care am votat face referire la obținerea cazierului judiciar. După promulgarea și publicarea modificărilor legislative, cazierul judiciar va putea fi obținut și prin platforma ghiseul.ro, nu doar prin prezența fizică.
Știu că exista o mare reticență la nou, dar trebuie să înțelegem că acesta este parcursul firesc și că dinamica administrativă se transferă spre digitalizare. Totodată, deschiderea a cât mai multe punți de legătură între cetățean și instituțiile care îl reprezintă este un demers nu doar firesc, ci chiar obligatoriu.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.