Deputat Laurențiu Leoreanu: Așa cum am promis, tot sectorul din E85 de pe teritoriul județului Neamț va fi reabilitat!
La finalul anului trecut a fost reabilitat tronsonul de la intrarea dinspre Iași, până la podul peste râul Moldova, inclusiv toată traversarea prin municipiul Roman.
În prezent se lucrează la tronsonul de la sensul giratoriu din Horia, până la limita cu județul Bacău!
Astfel, săptămâna aceasta încheiem și această asumare, precum și cea a intervenției la trecerea la nivel cu calea ferată dinspre Iași, atât pentru confortul nemțenilor, cât și a celor care tranzitează zona.
Voi urmări mereu, ca și până acum, oportunitățile de dezvoltare și de investiții pentru județul pe care îl reprezint și voi susține cu toată energia interesele nemțenilor!