Deputat Laurențiu Leoreanu : Așa cum spuneam, Partidul Național Liberal conștientizează faptul că un mediu privat puternic înseamnă pilonul principal de dezvoltare al României
Așa cum spuneam, Partidul Național Liberal conștientizează faptul că un mediu privat puternic înseamnă pilonul principal de dezvoltare al României, iar în condițiile sensibilităților din piața de energie, investițiile în eficientizarea raportului consum/producție este chiar vital.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Marcel-Ioan Boloș a anunțat startul apelului de proiecte pentru două dintre măsurile de eficientizare energetică dedicate mediului de afaceri , constând în sprijinirea IMM-urilor şi a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor industriale şi construcţiilor anexe, precum şi a clădirilor pentru prestări servicii şi construcţiile anexe, fondul alocat fiind de 200 de milioane de euro.
Mai mult, astăzi, 13 octombrie, urmează să fie deschise și apelurile ce vizează schema de ajutor de minimis pentru eficiență energetică la nivelul întreprinderilor (suma alocată: 100 milioane de euro), iar de săptămâna viitoare, pe 18 octombrie, vor fi lansate și apelurile pentru schema de stat pentru investițiile de producție de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul întreprinderilor (suma alocată: 200 de milioane de euro).