Deputat Laurențiu Leoreanu : În cadrul întâlnirilor pe linia diplomației parlamentare, am avut o întrevedere cu E.S. domnul Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la București
In cadrul întâlnirilor pe linia diplomației parlamentare, am avut o întrevedere cu E.S. domnul Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la București, alături de domnii deputaţi Ioan Balan, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României și Nicolae-Miroslav Petrețchi, reprezentantul Uniunii Ucrainenilor din România. Am salutat, cu această ocazie, prezența la București a unui diplomat de carieră, în calitate de ambasador, remarcând eforturile Excelenței Sale de consolidare a relației bilaterale.
Evoluția dinamicii de securitate la nivel regional a marcat perspectiva discuției, fiind reiterate, în context, condamnarea, în cei mai fermi termeni posibili, a agresiunii premeditate, nejustificate și neprovocate a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și sprijinul ferm al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
Partea ucraineană și-a exprimat aprecierea pentru eforturile României de susținere a Ucrainei și a cetățenilor săi refugiați pe teritoriului țării noastre, desfășurate pe planuri multiple, atât pe dimensiune guvernamentală, cât și din punct de vedere al implicațiilor sociale și financiare.
Alte teme abordate au vizat protecția etnicilor români din Ucraina și a drepturilor identitare, securitatea energetică și alimentară, perspectiva europeană și euro-atlantică a Ucrainei și contribuția României la reconstrucția statului vecin.
În finalul întrevederii, am agreat oportunitatea de a îmbunătăți cooperarea bilaterală pe linia diplomației parlamentare prin construirea unei agende de cooperare pozitive, bazate pe proiecte concrete și pe disponibilitatea României de a împărtăși experiența și sprijinul necesare pe calea europeană și a aspirațiilor euro-atlantice ale Ucrainei.