Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Deputat Laurențiu Leoreanu: În continuarea activităţii pe linia diplomaţiei parlamentare, am avut plăcerea să mă întâlnesc cu E.S. domnul Hiroshi Hueda, Ambasadorul Japoniei la Bucureşti

0

În continuarea activităţii pe linia diplomaţiei parlamentare, am avut plăcerea să mă întâlnesc cu E.S. domnul Hiroshi Hueda, Ambasadorul Japoniei la Bucureşti, o vizită mai mult decât binevenită, mai ales în contextul în care România şi Japonia urmează să-şi ridice relaţiile diplomatice la un nivel superior, de parteneriat strategic.
Am întărit faptul că perspectivele anului 2023 sunt foarte bune: vizita Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, în Japonia, în luna martie a acestui an și ridicarea relațiilor bilaterale la cel mai înalt nivel, act politic oportun, mai ales în contextul politic actual.
Ca parte a demersurilor diplomatice în zona Asiei, România este profund angajată în eforturile de a ridica relațiile cu Japonia la statutul privilegiat de parteneriat strategic, ca o recunoaștere a legăturii speciale dintre țările noastre, precum și a potențialului semnificativ de cooperare încă neexplorat pe deplin.
România contează pe leadership-ul Japoniei în calitate de promotor al conceptului de securitate economică și ca membru G7 și gazdă a Summitului G7 din acest an, pentru progrese în dosarul ucrainean.
Unul dintre pilonii cooperării în cadrul viitorului nostru parteneriat este chiar pilonul de securitate și apărare, subiect pe care am insistat. Mi-am exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia nefastă din Ucraina şi, mai nou, din Republica Moldova, cu perspectiva extinderii şi în celelalte state din arealul Mării Negre, vulnerabile la interferenţele Moscovei în politica internă.
Discuţiile au avut consistenţă şi consider că relaţiile bilaterale româno-japoneze se vor consolida prin diversificare, astfel încât profilul ţărilor noastre să crească la nivel internaţional.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.