Deputat Laurențiu Leoreanu: O veste foarte bună pentru pensionarii cu venituri mici!
Începând cu data de 1 octombrie, la inițiativa Partidului Național Liberal, impozitul pentru pensiile sub 3000 de lei a fost eliminat!
PNL este partidul care a inițiat modificarea legii care scutește de la plata impozitului de 10% toate pensiile mai mici de 3000 de lei, crescând acest plafon de la 2000 de lei, cât era până în prezent, impunând adoptarea în regim de urgență.
Partidul Național Liberal nu a uitat nici de pensionarii din sistemul de apărare și ordine publică, această măsură fiind aplicabilă și lor.
O altă măsură importantă prevede ca, de la 1 ianuarie, pensiile să fie indexate cu rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea media a venitului brut.
PNL a fost, este și va fi mereu preocupat atât de dezvoltarea economică, de revitalizarea industriei, de consolidarea clasei medii, dar și de cei care sunt într-o zonă de vulnerabilitate financiară, cu respect și responsabilitate.