Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

Deputat Laurențiu Leoreanu: „Sprijin pentru România”!

0

În urma negocierilor – conduse de Partidul Național Liberal – s-a obținut acordul Comisiei Europene pe schemele de ajutor de stat și măsurile pe care premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, alături de Guvernul României, le-au cuprins în pachetul economico-social „Sprijin pentru România”! Ministrul liberal – Marcel Boloș – a obținut la Bruxelles decontarea parțială a voucherelor sociale, din fondurile europene, prin intermediul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, vouchere de 250 lei. la două luni, pentru pensionari, persoanele cu dizabilități, familiile monoparentale și familiile cu doi copii în întreținere – care au venituri nete lunare sub 600 lei, beneficiarii de ajutor social, persoanele fără adăpost, în cadrul programului „Sprijin pentru România”
Consider că este obligația guvernării actuale să asigure absorbția de fonduri europene și să susțină cu prioritate investițiile, realele generatoare de stabilitate economică, acum, dar mai ales privind în perspectivă, fără a omite componenta socială și elementele de vulnerabilitate din prezent. În acest sens, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat 2021-2027, investiții europene de 30,45 miliarde euro fiind accesibile țării noastre. De asemenea, a fost agreată la nivel european schema de ajustare a prețurilor, adică un suport de minim 700 milioane de euro, absolut necesar pentru deblocarea șantierelor de construcții, afectate de creșterea materiei prime. Vorbim aici de investiții aflate în derulare în infrastructura de transport, rețele de apă, canal, gaz, investiții în managementul deșeurilor, proiecte cu finanțare europeană prin POR.
Vești bune vin și în cadrul Programului Operațional Competitivitate, prin modificările ce vor fi făcute, sectorul alimentar va primi granturi pentru capitalul de lucru, într-o schemă de finanțare în valoare totală de 300 de milioane de euro, fiind în esență un sprijin pentru asigurarea siguranței alimentare a României. Nu trebuie să uităm nici de obținerea acordului pentru ca – în baza componentei REACT-EU – fonduri europene pot fi utilizate de IMM-uri, în domeniul investițiilor în eficiența energetică, cu scopul principal de a reduce cheltuielile cu utilitățile, contribuind la siguranța economică a României.
Scopul guvernării noastre este acela de a consolida structurile funcționale ale României, în această perioadă dificilă la nivel european, privind atât spre nevoile urgente, dar și spre construcția unui „mâine” stabil. Facem toate eforturile în acest sens, iar negocierile conduse de PNL la nivel european ne oferă perspectivele necesare acestei viziuni.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.