Deputat Laurențiu Leoreanu: Una dintre cele mai mari satisfacții pe care le poți avea în viață este să vezi cum din munca ta se naște culoare și vigoare
Astăzi, 26 martie, așa ca în fiecare an, am participat la startul campaniei de plantări din oraș, alături de primarul Leonard Achiriloaei, în sectorul din Parcul Municipal Roman.
Este o campanie care în acest an va atinge mai multe regiuni din oraș, fiind deja începută în zona Bogdan Dragoș – Bulevardul Republicii.
Pe lângă lucările realizate de autoritatea locală, prin campania „Romanul curat și verde”, care se desfășoară până la mijlocul lunii viitoare, toți romașcanii sunt invitați să-și aducă aportul la înfrumusețarea orașului. Deja o serie de voluntari sunt implicați în aceste acțiuni – plantare flori, puieți, activitatea de îngrijire a spațiilor verzi, oameni minunați pe care îi felicit din toată inima pentru contribuția lor la a desena frumusețe și a aduce sănătate pentru noi toți.